Primele informații neoficiale de la Survivor 2026 încep să apară, iar detaliile scurse din culisele producției conturează o imagine mult mai dură decât ceea ce publicul a văzut până acum. Cu doar o zi înainte de startul filmărilor oficiale, un concurent a reușit să surprindă imagini și să transmită un mesaj despre condițiile extreme în care se desfășoară competiția din Republica Dominicană.
Survivor 2026 promite să fie unul dintre cele mai dificile sezoane de până acum. Concurenții au ajuns deja în junglă, unde au trecut prin primele zile de acomodare, marcate de ploi torențiale, frig, umezeală constantă și lipsa totală a confortului. Zona în care sunt ținuți este una sălbatică, greu accesibilă, iar condițiile meteo imprevizibile transformă fiecare zi într-o provocare de anduranță fizică și psihică.
Printre concurenți se află și Lucian Popa, antrenor sportiv cunoscut în mediul online, care și-a propus să ducă mai departe experiența acumulată de-a lungul anilor și să facă față celei mai dure provocări din viața sa. Deși are o pregătire fizică solidă, competiția nu favorizează neapărat sportivii de performanță. Traseele sunt accesibile din punct de vedere tehnic, însă adevărata dificultate vine din lipsa resurselor, oboseala cronică și presiunea psihologică.
Potrivit lui Lucian, care a filmat totul, alimentația este una extrem de limitată. Concurenții trebuie să se descurce cu resurse minime, rațiile fiind drastic reduse și împărțite între mai multe persoane pentru mai multe zile. Lipsa hranei suficiente este una dintre cele mai mari probleme încă din primele zile, iar efectele se fac rapid simțite asupra corpului și energiei participanților. Scăderea în greutate este inevitabilă, iar adaptarea organismului la acest regim sever devine o luptă zilnică.
„Dragilor, sunt în Republica Dominicană, totul este real. Urmează să intru la Survivor, am emoții și cred că va fi ultimul videoclip pe care îl voi posta. Tot ce ați văzut voi la televizor și concursul ăsta pe care îl vedeți nu are nicio treabă cu realitatea, credeți-mă, este foarte, foarte greu.
Ieri am fost la filmări. O să vă spun așa, în câteva cuvinte, dar realitatea e greu să v-o explic acum. Am fost ieri la filmări, s-a pus ploaia de cinci ori acolo, în pădurea aia, în jungla unde o să ne țină. Era frig, ne-am băgat toți, ne-am înghesuit sub un cort acolo, stăteam ca… și ne-au zis că, începând de mâine, intrăm să filmăm și ne trimit în junglă, unde o să stăm câteva luni, în funcție de cum o să fim eliminați.
Trei lucruri sunt foarte grele aici. În primul rând, alimentația. Mi s-a spus că ne dau un singur kilogram de orez pentru 12 oameni, întreaga echipă, pe care trebuie să îl terminăm în cinci zile.”, a transmis Lucian.
Nici cazarea nu oferă vreun minim de siguranță sau confort. Nu există adăposturi pregătite, iar concurenții sunt nevoiți să improvizeze în mijlocul junglei, expuși ploii și frigului. Hainele sunt puține, iar umezeala constantă face ca uscarea lor să fie aproape imposibilă. Echipamentul este strict controlat, iar bagajele personale sunt limitate la minimum, fără obiecte care ar putea face viața mai ușoară în tabără.
„Cazare nu e vorba să existe, pentru că nu știu dacă ne dau nici măcar ceva să ne pregătim un adăpost, să nu ne plouă. Avem niște haine de schimb, o să stăm uzi. În caz că ne-am luat niște haine impermeabile și o pelerină de ploaie până la jumătate, am înțeles că o să ne mai dea ei. În rest, în bagaj nu avem voie cu absolut nimic.
Telefoanele, adio cu totul. Contactul o să-l păstrăm cu apropiații printr-un grup. Nu o să mai postez nimic, doar soția mea o să posteze niște videoclipuri pe care le-am înregistrat pentru voi.Echipa, deocamdată, avem un vibe bun, dar imaginați-vă ce vibe va fi când vom sta nemâncați așa vreo săptămână, două, trei. O să mă transform. Acum am 80 de kilograme, uitați-vă cum arăt. Top model. Imaginați-vă că, într-o lună de zile, nu o să mă mai recunoască nimeni. Cred că o să mă transform, fizic, la față, pentru că eu nu prea pun pe mine de fel. Sunt slab. Deci aici am șanse mari să mă descompun.
Și ce să mai zic? Am emoții. Sunt condiții grele înainte”, a mai transmis concurentul.