Dana Voiculescu, fiica omului de afaceri Dan Voiculescu (proprietarul mega-trustului TV ANTENA), a fost surprinsă recent de CANCAN.RO într-o ipostază rară, departe de zona business, ONG-uri sau evenimente oficiale. Tânăra de 26 de ani a ales o seară relaxată în oraș, la Uanderful, alături de mai mulți prieteni.
Este o prezență rară în mediul monden, iar aparițiile ei în oraș sunt mai degrabă excepții decât obișnuință. La cei 26 de ani, Dana Voiculescu pare mult mai interesată de zona de business și de mediul academic decât de serile mondene. Cu studii în domeniul psihologiei și implicată activ în proiecte antreprenoriale și educaționale, fiica lui Dan Voiculescu își împarte timpul mai degrabă între birou și proiecte decât între restaurante și cluburi.

Totuși, atunci când iese din casă, pare că toate planetele se aliniază. Dana Voiculescu a fost surprinsă recent ieșind, după miezul nopții, în jurul orei 1:15, de la Uanderful, din Capitală, alături de mai multe prietene și un tânăr din cercul ei apropiat. La plecare, însă, secvența a părut desprinsă dintr-un mic basm urban cu tâlc: iată cât de important este să ai prieteni pe care te poți baza.
În timp ce cobora scările localului, un tânăr cavaler din gașcă s-a grăbit să-i întindă mâna, ajutând-o să pășească în siguranță. Un gest simplu, cavaleresc, dar care arată cât de important e să ai lângă tine prieteni pe care te poți baza în orice împrejurare, chiar și în cele mai banale, cum ar fi coborârea unor trepte.

La capitolul vestimentație, Dana Voiculescu a mers pe o variantă simplă și bine aleasă. A purtat un palton scurt, stil sacou, într-o nuanță caldă de bej, peste un outfit monocrom, închis la culoare, care i-a pus în valoare silueta. A accesorizat discret, cu un colier lung, clasic, și o geantă de mână structurată. Un look feminin, discret, dar care nu poate trece neobservat, mai ales de cunoscătorii în modă.
Mezina familiei Voiculescu nu s-a lăsat mai prejos nici la capitolul amabilitate. La plecare, Dana s-a urcat la volanul mașinii sale, alături de amicul atent, probabil pentru a-i întoarce gestul amabil de mai devreme. Traseul a fost scurt. În zona Ion Mihalache, Dana a tras pe dreapta, l-a lăsat pe amic și și-a continuat drumul singură, spre casă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.