Mulți oameni consideră că salatele nu sunt sățioase sau gustoase, dar acest lucru nu este adevărat. Sunt un aliat bun în curele de slăbire, mai ales dacă optezi pentru cele bogate în proteine. Îți prezentăm azi trei rețete ușoare și hrănitoare, dacă vrei să mai dai jos din kilograme.
O salată banală poate deveni un fel principal gustos dacă adaugi în ea si alimente bogate în proteine. Acestea te vor ajuta să scazi senzația de foame și să te simți mai sătul. În plus, proteinele hrănesc mușchii, ajută sistemul imunitar și te ajută să pierzi în greutate.
Azi îți prezentăm trei rețete diferite de salate, care sunt ușor de preparat și extrem de hrănitoare. Le poți consuma la prânz sau cină și, de ce nu, să le iei și la birou!
Această rețetă este bogată în proteine, fibre și grăsimi sănătoase. Conține 30 de grame de proteine și 500 de calorii.
Pieptul de pui se taie în cubulețe, după ce se gătește la grătar. Peste el se adaugă restul ingredientelor și se amestecă foarte bine. Pentru a se întrepătrunde aromele, puteți lăsa salata la frigider pentru 10-15 minute. Poftă bună!
Creveții sunt o sursă bună de seleniu, un micromineral care ajută la reducerea inflamației articulațiilor. În plus, ajută la combaterea radicalilor liberi care cauzează cancer. Baconul și ouăle aduc un plus de proteine acestui produs, iar spanacul, semințele de pin și uleiul de măsline furnizează grăsimi sănătoase, potrivit G4Food.ro.
Se ia o tigaie și se încinge la foc mediu. Baconul se gătește 5-7 minute, până când devine crocant. Apoi se pune pe un șervețel, care să absoarbă grăsimea în exces.
În aceeași tigaie se adaugă ciupercile și ceapa. Se vor rumeni timp de 3 minute.
Creveții se condimentează cu sare și piper după gust, apoi se adaugă în tigaie, peste ceapă și ciuperci.
Se adaugă și semințele de pin, iar tot amestecul se gătește până când creveții devin roz și fermi. Toată operațiunea aceasta nu trebuie să depășească 4 minute, deoarece creveții se gătesc repede.
Muștarul și oțetul se amestecă în tigaie, se mai condimentează după gust. Dacă vi se pare că amestecul este uscat, adăugați ulei de măsline.
Spanacul și ouăle se pun pe 4 farfurii și se adaugă peste ele amestecul de creveți și sosul din tigaie. Se pune apoi baconul și se servește cu mare poftă!
Acest produs este bogat în proteine, aromat și mai sănătos decât un burrito și tacos. Ajută la slăbit și conferă o senzație de sațietate pentru mai mult timp.
Află numai pe G4Food.ro cum se prepară această salată!
CITEȘTE ȘI:
Alimentele care fac minuni în dietă, potrivit Mihaelei Bilic: „Țin de foame și ajută la slăbit”