Vremea severă a provocat haos la periferia Capitalei, unde orașul Pantelimon din Ilfov a fost lovit de o furtună extrem de intensă, care a acoperit rapid străzi și gospodării cu apă.
Cantitatea uriașă de precipitații acumulată într-un interval foarte scurt a depășit capacitatea zonei de a face față fenomenului.
Mai mulți locuitori s-au trezit cu apa în curți și în case, fără posibilitatea de a interveni.
Un bărbat a descris situația astfel:
„Apa este peste glezne”.
Întrebat dacă a cerut ajutorul pompierilor, acesta a precizat:
„Sigur că da. De două ori. Au spus să am răbdare”.
El a adăugat că nivelul apei din locuință a devenit imposibil de gestionat:
„Da, nu puteți să intrați. Sunt 40 de centimetri de apă”.
Localnicii spun că la fiecare episod de ploi torențiale se confruntă cu aceleași probleme, apa ajungând constant în curți și în case. Străzile înguste îngreunează accesul echipajelor de intervenție, iar situația se repetă de ani de zile.
O femeie afectată a relatat că apa a pătruns în bucătărie:
„Apa este în casă, în partea din spate a bucătăriei. Acolo este un pic mai jos decât restul casei. Apa a intrat prin pereți și prin uși. Mie mi se pare ciudat ca, la fiecare ploaie, să fim inundați nu cu apă de la Dumnezeu, ci cu apă menajeră. Ceea ce înseamnă un mare pericol”.
Capitala s-a aflat sub cod portocaliu de furtuni, iar Sectorul 3 a fost cel mai afectat, cu străzi inundate, trafic blocat, copaci doborâți și mașini avariate. Prognozele nu aduc vești bune, fiind anunțate furtuni, descărcări electrice și chiar grindină în weekend în mai multe regiuni ale țării.
Analizele Apa Nova arată că episodul de ploi torențiale din Pantelimon a fost unul excepțional, cu aproximativ 120 l/mp înregistrați în doar câteva zeci de minute. Specialiștii au comparat datele cu curbele IDF, folosite la proiectarea sistemelor de canalizare, iar rezultatele indică depășirea nivelului asociat unui eveniment cu probabilitate de apariție o dată la 100 de ani.
„Graficul aferent staţiei pluviometrice Pantelimon indică faptul că intensitatea precipitaţiilor înregistrate în intervalele de 15 şi 30 de minute a depăşit curba de proiectare pentru evenimentele cu perioadă de revenire de 100 de ani, ceea ce plasează episodul meteorologic în categoria fenomenelor extreme”, se arată în comunicatul companiei.
Potrivit Apa Nova, astfel de fenomene depășesc capacitatea sistemelor de canalizare proiectate chiar și pentru situații rare, ducând la acumulări rapide de apă și la inundarea infrastructurii urbane. Cantitatea totală de precipitații echivalează cu volumul care, în mod normal, cade în câteva săptămâni de vară.
CITEŞTE ŞI: Accident pe Calea Văcărești între un buldoexcavator și un tramvai. Linia 10 a fost blocată!
România, zguduită din nou de cutremur. Al treilea seism înregistrat de la începutul lunii iunie