Liderul spiritual din India a „defilat” cu aparatele de aer condiționat la purtător! Canicula și-a întâlnit „nașul”!

În timp ce milioane de oameni din India au încercat să facă față temperaturilor sufocante, un lider spiritual ar fi părut să fi găsit soluția pentru valul de caniculă. Sant Rampal Ji Maharaj a atras toate privirile printr-o apariție greu de ignorat. Acesta a fost surprins în timp ce „defila” liniștit alături de ucenicii săi care împingeau după mentor, două aparate de aer condiționat.

India a fiert, la propriu. În numeroase regiuni, luna trecută, termometrele au trecut de peste 45 de grade celsius, iar autoritățile au emis alerte de caniculă. În timp ce oamenii încearcau să se răcorească așa cum au putut, un lider spiritual a demonstrat că, atunci cand ai elevi devotați, confortul poate merge…după tine.

Două aparate de aer condiționat au fost transportate după liderul spiritual

Două aparate de aer condiționat au fost transportate după liderul spiritual

Răcoare „la comandă”, în plină caniculă

Sant Rampal Ji Maharaj a fost surprins în timp ce se plimba prin locația sa spirituală din statul Haryana, însă nu era singur. În urma lui mergeau mai mulți adepți, dintre care unul împingea aparatele portabile de aer condiționat, iar altul îi făcea vânt, astfel încât liderul spiritual să nu simtă căldura.

Imaginile au devenit rapid virale și au stârnit numeroase reacții pe internet. Mulți internauți au făcut glume pe seama situației, spunând că liderul spiritual avea propriul „microclimat”, iar alții au comentat că nici vedetele de la Hollywood nu sunt urmate peste tot de aparate de aer condiționat.

Momentul a atras și mai mult atenția deoarece a avut loc într-o perioadă în care milioane de indieni se confruntau cu temperaturi extreme și pene de curent provocate de consumul ridicat de energie.

Liderul spiritual Saint Rampal Ji Maharaj/ sursa: Wikipedia

Liderul spiritual Saint Rampal Ji Maharaj/ sursa: Wikipedia

Cine este Sant Rampal Ji Maharaj

Sant Rampal Ji Maharaj este un lider spiritual indian, născut în 1951 în statul Haryana. El conduce organizația Satlok Ashram și susține că învățăturile sale reprezintă calea către mântuire, având o comunitate numeroasă de adepți în India și în străinătate.

De-a lungul timpului, numele său a fost implicat în diverse controverse, inclusiv arestarea din 2014 în urma unor confruntări între autorități și susținători, soldate cu victime. Acesta a fost vizat și de alte acuzații, pe care le-a contestat.

VEZI ȘI: Gurudev, celebrul lider spiritual indian, vine pentru prima oară în România. Eveniment de excepție la Sala Palatului

CITEȘTE ȘI: Europa, sub influența El Niño. Avertisment privind temperaturi record și fenomene extreme

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!