Este doliu în sportul românesc, după ce Gabi Mureșan, fostul internațional și campion de la CFR Cluj, s-a stins din viață la vârsta de 44 de ani. Decesul prematur al acestuia a venit ca un șoc pentru toată lumea. Fostul sportiv s-a înecat într-un lac adânc de 4 metri. Operațiunea de salvare a fost una greoaie, iar pompierii au reușit să îl scoată din apă abia după ce l-au localizat cu ajutorul ceasului inteligent pe care îl avea la mână.
Gabi Mureșan s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi (8-9 iulie), după ce a intrat să se scalde într-un lac din zona Apold, alături de mai mulți prieteni. Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 23:00, după ce persoanele care îl însoțeau au observat dispariția lui.
La fața locului au ajuns militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara și un echipaj SMURD. După câteva ore de căutări, fostul internațional a fost scos din apă de către salvatori, în jurul orei 01:00. Gabi Mureșan a fost adus la mal la aproape trei ore după ce intrase să înoate.
Acesta a fost căutat intens atât de echipajele de salvare, cât și de prieteni, însă întunericul a îngreunat mult operațiunea. În cele din urmă, trupul neînsuflețit a fost găsit de un scafandru profesionist, care a reuşit să-l localizeze datorită ceasului inteligent pe care fostul fotbalist îl avea la mână. Dacă ideea localizării prin intermediul ceasului inteligent ar fi fost luată în calcul mai devreme, poate existau șanse ca acesta să fie găsit la timp pentru a fi salvat.
Gabi Mureșan și-a petrecut ultima zi în viață alături de prieteni, la pensiunea sa din Apold. Se pare că înainte de a intra în lac, fostul sportiv stătuse în saună. Iar aproape de miezul nopții a decis să intre în apa rece a lacului.
După câteva minute, prietenii lui Gabi Mureșan au observat că acesta se zbătea să ajungă la mal. Aceștia au încercat să intervină rapid, însă a fost în zadar. Se pare că motivul decesului ar fi fost un infarct. Fostul fotbalist a intrat în apa rece a lacului încins şi cu pulsul mărit după saună.
„Trebuie să avem în vedere că pulsul poate creşte până la 120 – 140 de bătăi pe minut în repaos. În contactul feţei sau al toracelui cu apa, tendinţa este de a se activa mecanisme de reducere a bătăilor cardiace. Printr-un mecanism reflex. E ca o degringoladă, aşa, temporară, care se produce în organism”, a declarat Ştefan Busnatu, medic cardiolog, potrivit observatornews.ro.
CITEȘTE ȘI:
Când și unde va fi înmormântat Gabi Mureșan. Apropiații îi aduc un ultim omagiu celebrului fotbalist
Locul iubit de Gabi Mureșan i-a devenit sfârșit. Detalii cutremurătoare despre tragedie