Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională

Foto: TikTok

La doar câteva săptămâni după episodul care a atras atenția fanilor, Cheloo pare să fi revenit în fața fanilor. Artistul a urcat pe scenă și a susținut un concert cu trupa sa, Paraziții, pe Arena Națională, iar apariția sa nu a trecut neobservată. Cei prezenți au remarcat că rapperul pare diferit față de imaginea cu care și-a obișnuit publicul de-a lungul anilor.

În luna iunie, numele lui Cheloo s-a aflat în centrul atenției după ce a fost implicat într-un incident petrecut în timpul unui transfer medical. Artistul fusese internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpina pentru îngrijirea unei leziuni superficiale observate la nivelul gâtului. În timpul deplasării și al procedurilor medicale, situația a devenit tensionată, după ce rapperul ar fi încercat să părăsească zona în care se afla sub supraveghere.

Intervenția autorităților a fost rapidă, iar tentativa de plecare a fost oprită înainte ca incidentul să ia amploare. După evaluarea medicală și tratarea rănii, artistul a fost dus înapoi la unitatea medicală din Câmpina, unde și-a continuat îngrijirea.

Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională

Concertul susținut pe Arena Națională a reprezentat unul dintre cele mai așteptate momente pentru admiratorii formației Paraziții. Publicul a cântat alături de trupă piesele consacrate, iar atmosfera a fost una energică pe tot parcursul spectacolului. Totuși, dincolo de prestația muzicală, Cheloo pare mult mai schimbat.

Pe rețelele sociale au apărut înregistrări video realizate în timpul evenimentului, iar acestea au stârnit rapid reacții. Artistul pare vizibil schimbat, atât din punct de vedere fizic, cât și în ceea ce privește expresivitatea de pe scenă. Poate după ce a trecu printr-o perioadă „puțin” mai complicată să aibă nevoie de timp pentru a reveni complet la starea obișnuită.

Revenirea pe scenă arată, totuși, că artistul și-a reluat activitatea muzicală și că își continuă proiectele alături de colegii din Paraziții. Pentru publicul prezent la concert, cel mai important lucru a fost faptul că trupa a revenit în fața fanilor și a oferit un spectacol așteptat de mult timp.

CITEȘTE ȘI:

Cheloo a ajuns la Urgențe după ce și-a provocat o rană la gât! A încercat să fugă după gestul extrem

Ritualul bizar pe care l-a făcut Cheloo înainte de plecarea pe Drumul Mătăsii: „Ca să mă pregătesc de Asia Express, mi-am făcut băi de gândaci roșii”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Iubitul Simonei Halep, lovitură financiară de proporții! Colosul imobiliar One, în care Dorin Mateiu e acționar, a închiriat totul!
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep, lovitură financiară de proporții! Colosul imobiliar One, în care Dorin Mateiu e acționar, a închiriat totul!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Click.ro
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Digi 24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
go4it.ro
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Conducerea TVR și Radio România se schimbă. Gândul a obținut motivarea CCR în cazul alegerii șefilor televiziunii și radioului public, contestată de AUR. Surse: Documentul va fi publicat în Monitorul oficial azi sau mâine
Gandul.ro

6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...