Un român de 20 de ani a murit pe o insulă din Italia. Impactul cu scuterul i-a fost fatal

Un român de 20 de ani a murit pe o insulă din Italia. Impactul cu scuterul i-a fost fatal
Un român de 20 de ani a murit pe o insulă din Italia. Impactul cu scuterul i-a fost fatal

O vacanță de vară s-a transformat într-o tragedie fără margini pentru familia unui tânăr român de numai 20 de ani. Florin și-a găsit sfârșitul pe o stradă din Lampedusa, după un accident violent cu scuterul. Impactul a fost atât de puternic, încât medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Nenorocirea s-a produs în toiul nopții, în jurul orei 1:30, pe faleza Portului Nou. Tânărul conducea un scuter Honda SH 125, când, din motive care urmează să fie stabilite de anchetatori, a pierdut controlul vehiculului.

Un tânăr de doar 20 de ani a murit în Italia

Scuterul a ieșit de pe traiectorie și s-a izbit violent de un palmier aflat pe marginea drumului. În urma impactului, Florin a fost aruncat pe carosabil și s-a lovit grav la cap.

Rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar echipele de intervenție sosite la fața locului nu au mai reușit să îl salveze. Carabinierii au deschis o anchetă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.

„Dragul nostru nepot, ne-ai lăsat o durere și un gol imens în suflet! M-ai lăsat cu regretul că nu am fost, ca mătușă, mai aproape de tine și, chiar dacă distanța ne-a despărțit, te-am purtat mereu în suflet. Ai fost și vei rămâne în sufletul nostru, așa cum te-am îndrăgit de când te-ai născut, scumpul nostru nepot!

Ai fost un luptător pentru îndeplinirea visurilor, în timp ce alți copii de vârsta ta încă copilăresc! Viața este atât de cruntă, încât să ia un înger dintre noi! Nu te vom uita niciodată!!! Florin Guiu, Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace, suflet nevinovat!!!”, a scris mătuşa tânărului.

La scurt timp după acest caz dramatic, o altă veste cutremurătoare a venit din Italia. Mircea, un român stabilit în orașul Arezzo, a fost găsit fără viață la doar câteva zile după ce fusese externat din spital. Bărbatul plecase din unitatea medicală pe 13 iulie, însă familia nu a mai reușit să ia legătura cu el. Alarmată de dispariție, sora lui a cerut ajutorul autorităților, temându-se că s-a întâmplat ceva grav.

Descoperirea care a șocat familia

Trupul neînsuflețit al lui Mircea a fost găsit pe scările rulante dintr-o zonă a orașului Arezzo. Deocamdată, autoritățile italiene nu au stabilit cauza exactă a decesului. Anchetatorii verifică dacă există o legătură între problemele de sănătate pentru care fusese internat și moartea sa. Familia așteaptă acum rezultatele investigațiilor, în speranța că va afla ce s-a întâmplat cu adevărat.

VEZI ȘI: Alexandra a murit la cinci zile după ce medicii au trimis-o acasă. Descoperirea făcută la autopsie

Sfârșit tragic pentru un român de 48 de ani în Italia. Medicii nu l-au mai putut salva

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
Click.ro
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Digi 24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
go4it.ro
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
Gandul.ro
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor