Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Cei doi au fost de nedespărțit timp de aproape trei decenii

Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Cei doi au fost de nedespărțit timp de aproape trei decenii

Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie va rămâne, cel mai probabil, un exemplu al devotamentului absolut și al faptului că, pentru cei mai norocoși, sufletul pereche există. Chiar și dincolo de absența fizică, actrița le-a demonstrat tuturor „necredincioșilor” că iubirea nu se stinge niciodată, nici chiar în fața morții. 

Uniți de aceeași pasiune, Anca Pandrea și Iurie Darie s-au cunoscut la Satu Mare, unde ea era actriță, iar el ajunsese acolo în turneu cu Teatrul de Comedie. Nu a fost dragoste la prima vedere, nici măcar atracție. Cei doi s-au regăsit după ce Anca s-a mutat la București, coincidență sau nu, când a ajuns să joace pe scena Teatrului de Comedie.

Viața i-a adus din nou împreună, însă legătura lor era strict profesională. Iurie Darie era căsătorit cu prima sa soție, actrița Consuela Roșu, cea care i-a dăruit un fiu, pe regizorul Alexandru „Ducu” Darie. Printr-un joc neînțeles al destinului, „Iura” a rămas văduv tânăr, când soția lui a murit din cauza cancerului.

La vremea respectivă, de pe patul de suferință, Consuela i-ar fi încredințat Ancăi misiunea de a avea grijă de „Iura” după ce ea nu va mai fi. Anca a încercat de mai multe ori să îi găsească actorului o parteneră, însă acest rol avea să îi aparțină, într-un final, chiar ei. Actrița s-a ținut de promisiune și a avut grijă de „Iura” până la sfârșitul vieții actorului.

„Eram prietenă cu Consuela Darie, soţia lui Iura. Mergeam împreună prin turnee, stăteam cu ea în cameră. Când s-a întâmplat să nu mai fie Consuela, eu m-am dus la coşciugul ei şi i-am spus: ‘Consuela, o să am eu grijă de Iura’.

Am încercat să-l combin cu o profesoară de franceză, apoi cu o arhitectă şi nu mai ştiu cu cine. Eu i le prezentam, apoi fugeam. Nu știu de ce nu a vrut să fie cu ele. Da. Și, până la urmă, m-am peţit singură. La un moment dat, l-am invitat pe Iura la mine, cu gânduri prietenești, la o cafea. A zis da.”, a povestit, la un moment dat, Anca Pandrea.

Anca Pandrea și Iurie Darie/ sursă foto: arhivă

Anca Pandrea vorbea la timpul prezent de „Iura”

Între Anca Pandrea și Iurie Darie exista o diferență de vârstă de 17 ani, „Iura” fiind mai mare. În ciuda scepticilor, cei doi au rămas împreună aproximativ 27 de ani, fiind actorii principali în propria lor poveste de dragoste, una dintre cele mai trainice și comentate legături amoroase din lumea teatrului românesc. Nu au fost căsătoriți civil, ci doar religios. Deși dragostea lor părea completă, cei doi nu au avut moștenitori, acesta fiind unul dintre marile lor regrete. O intervenție de întrerupere de sarcină executată greșit în tinerețe, când a fost la un pas de moarte, i-a răpit Ancăi șansa de a deveni mamă.

După moartea lui „Iura”, în data de 9 noiembrie 2012, Anca Pandrea a refuzat categoric să accepte despărțirea de sufletul ei pereche. I-a păstrat amintirea vie în fiecare colț al casei, refuzând să se despartă de lucrurile și fotografiile lui. În rarele sale apariții publice, Anca Pandrea vorbea la timpul prezent de Iurie Darie, îl celebra în fiecare an de ziua lui de naștere și nu trecea zi în care să nu meargă să-i viziteze mormântul. Tot atunci mărturisea că îi vorbea în fiecare zi ca și cum ar fi în permanență lângă ea.

„Lipsește ceva din univers, un om blând, bun, care nu a cerut decât dragoste. Vorbesc în fiecare zi cu el. Mă sfătuiesc cu el și când mă îmbrac. Mă duc la tabloul lui și îl intreb. El nu-mi răspunde, dar parcă e lângă mine. L-am visat doar de două ori. La ora 2 noaptea, în fiecare noapte, mă trezesc fără ceas și vorbesc cu Iura. Mi-a spus cineva că între 2 și 4 aude ce vorbesc cu el. Îi povestesc tot ce fac”, spunea ea în 2013.

Anca Pandrea/ sursă foto: arhivă

Casa în care s-au iubit timp de aproape 30 de ani a devenit un muzeu dedicat lui „Iura”. Până la ultima suflare, chiar și în cele mai grele momente cu boala care i-a răpit viața, singura constantă din viața Ancăi Pandrea a fost dorul de „Iura”.

Ca o promisiune veșnică a iubirii pe care i-o purta actorului, Anca Pandrea a purtat mereu la gât un pandantiv cu fotografia lui Iurie Darie. La 14 ani de la despărțirea fizică dintre Anca Pandrea și Iurie Darie, actrița s-a stins din viață pe un pat de spital. După o perioadă de suferință, luni, 31 august,  aceasta a pierdut lupta cu o formă agresivă de cancer, lăsând în urmă tot chinul și grăbindu-se parcă spre singurul loc unde povestea lor de dragoste s-a mutat.

NU RATA: Ultimele mărturisiri ale Ancăi Pandrea, înainte să moară. Actrița era dependentă de oxigen și evita să iasă din casă

Marele regret cu care a murit Anca Pandrea. Dorința neîmplinită a actriței: ”Nu am reușit”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Click.ro
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Digi24
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!