Gigi Becali, prima reacție după decizia luată de Tribunalul Constanța în dosarul care o vizează pe fiica lui: ”Somn să nu aveți!”

Gigi Becali, prima reacție după decizia luată de Tribunalul Constanța în dosarul care o vizează pe fiica lui: ”Somn să nu aveți!”
Gigi Becali a reacționat după ce fiica sa, Teodora, a pierdut în instanță

După ce Teodora Becali a pierdut, în primă instanță, procesul prin care a contestat amenda primită de la Garda de Mediu pentru lucrările la biserica de lemn din Techirghiol, Gigi Becali a reacționat și a anunțat că este pregătit să continue lupta cu autoritățile.

Fiica lui Gigi Becali este proprietara din acte a construcției și a contestat în instanță sancțiunea aplicată de comisarii Gărzii de Mediu Constanța. Judecătoria a respins însă cererea sa, iar decizia poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Lăcașul de cult a fost construit pe malul lacului Techirghiol, într-o zonă naturală protejată de importanță deosebită, potrivit reprezentanților Societății Ornitologice Române. Problemele au început încă din iunie 2025, când Garda de Mediu Constanța a aplicat primele amenzi și a stabilit că lucrările trebuie desființate, iar terenul trebuie readus la starea inițială.

Biserica din lemn urma să fie ridicată în memoria bunicii Teodorei, însă construcția a fost începută fără documentația și avizele necesare pentru intervențiile într-o arie protejată. În aceste condiții, construcția riscă să fie demolată.

Gigi Becali, „război” cu autoritățile din Constanța

Cum a reacționat Gigi Becali după ce fiica sa, Teodora, a pierdut procesul

Gigi Becali a reacționat după decizia instanței. Acesta nu intenționează să renunțe la altarul amenajat în acel loc și este hotărât să continue demersurile împotriva autorităților pentru a-l păstra.

Pentru moment, însă, decizia instanței poate fi contestată, astfel că situația bisericii nu este încă definitiv tranșată.

„Care vă atingeţi de biserica lui Hristos, somn să nu aveţi! E cerul pe pământ aici! Voi vedeţi masă, voi vedeţi pământ, dar aici e cerul!”, a spus Gigi Becali, conform Observator.

CITEȘTE ȘI: Gigi Becali a făcut show pe Muntele Athos! A dat 1.000 de euro pentru calul cu care a urcat

O mai ții minte pe Adelina Boie, câștigătoarea emisiunii Burlacul? Cum arată acum și ce a pățit la Mănăstirea Rohia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nadia Comăneci, cucerită de „Românii au talent”. Își aduce și mama la filmări: „Am avut emoții la început”
Click.ro
Nadia Comăneci, cucerită de „Românii au talent”. Își aduce și mama la filmări: „Am avut emoții la început”
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Digi 24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Gadget inedit la Lidl: Încălzitor de mâini și powerbank Crivit sub 50 lei
go4it.ro
Gadget inedit la Lidl: Încălzitor de mâini și powerbank Crivit sub 50 lei
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Călin Georgescu, un nou mesaj-BOMBĂ! Anunțul momentului în România
Gandul.ro
Călin Georgescu, un nou mesaj-BOMBĂ! Anunțul momentului în România
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor