Elevii care au obținut rezultate perfecte la examenele naționale din 2026 vor fi recompensați de stat cu premii în bani. Guvernul a aprobat acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții de gimnaziu și liceu care au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat.
În total, 99 de absolvenți se află pe lista celor care au atins performanța maximă în acest an. Dintre aceștia, șapte elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în timp ce 92 de absolvenți de liceu au încheiat examenul de Bacalaureat cu nota maximă.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fcrop-schoolgirl-sitting-with-studies-chair-scaled.jpg)
Sursa foto: Preepk
Premii în bani pentru elevii care au onținut nota 10
Potrivit deciziei aprobate de Guvern, elevii care au terminat clasa a VIII-a cu media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte 2.000 de lei. În cazul absolvenților de liceu care au obținut media maximă la Bacalaureat, recompensa financiară va fi de 5.000 de lei pentru fiecare.
Valoarea totală a premiilor ajunge la 474.000 de lei. Din această sumă, 14.000 de lei sunt destinați celor șapte absolvenți de gimnaziu, în timp ce 460.000 de lei vor reveni celor 92 de absolvenți de liceu care au obținut media 10 la Bacalaureat.
Banii vor fi asigurați din bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2026. Executivul precizează că acordarea acestor stimulente nu presupune un impact financiar suplimentar asupra bugetului general consolidat. Măsura are rolul de a recompensa rezultatele deosebite obținute la examenele naționale și de a încuraja performanța în educație. Autoritățile urmăresc, de asemenea, să îi motiveze pe elevii cu rezultate excelente să își continue studiile și să își valorifice în anii următori potențialul academic.
Lista finală a beneficiarilor și regulile privind acordarea efectivă a premiilor vor fi stabilite de Ministerul Educației și Cercetării printr-un ordin al ministrului.
CITEȘTE ȘI: De câți bani are nevoie un copil pentru un an de școală în 2026. Calculul complet al cheltuielilor