Asia Express a revenit pe micile ecrane duminică, 6 septembrie. Concurenții au intrat direct în probă, fără să se întâlnească cu Irina Fodor. Totodată, în primul episod, telespectatorii află mai multe detalii despre cei care au acceptat provocarea, inclusiv despre Cheloo.
Cheloo este unul dintre cei mai cunoscuți, apreciați, dar și controversați artiști din România. El nu este adeptul emisiunilor TV, însă de această dată, a plecat pe „Drumul Mătăsii” din Asia Express, împreună cu bunul său prieten Mihai Ban.
Întrebat în prima ediție de ce a acceptat să participe la cel mai dur show, cântărețul a avut o replică incredibilă. Mai mult decât atât, el a ținut să precizeze cât de mult își admiră coechipierul.
De ce participă Cheloo la Asia Express

De ce participă Cheloo la Asia Express/ sursa foto: captură video Antena 1
Cei doi concurenți au fost mai sinceri ca niciodată și au recunoscut că le plac provocările, dar și să își testeze limitele. Cheloo a explicat că nu are așteptări de la parcursul său, însă are încredere în prietenul lui, Mihai Ban.
„De ce am acceptat să vin la Asia Express? Probabil, toată lumea are așteptări, toată lumea visează, își imaginează, eu nu fac chestia asta”, a declarat Cheloo.
În completarea lui, Mihai Ban a afirmat că și-a dorit să meargă pe un drum necunoscut, plin de aventuri.
„Ne plac provocările și am zis să mergem în necunoscut, în pustiu”, a spus Mihai Ban.
Cheloo îl admiră pe Mihai Ban
Artistul a povestit că îl admiră extrem de mult pe Mihai Ban. Mai mult decât atât, a spus că nu ar fi acceptat să facă echipă cu altcineva, pentru că are încredere maximă în el, dar mai ales că îl consideră cel mai bun pilot de rally-raid.
„E normal să vreau să merg cu Ban, pentru că îl admir pentru ce face. Îl consider cel mai bun pilot de rally-raid pe care îl are țara asta și îl va avea și e clar că eu nu mă pot urca în dreapta să fiu copilot pentru un om în care nu am încredere”, a mai adăugat Cheloo.
VEZI ȘI: Mirela Vaida, momente cumplite în Uzbekistan. Ce i s-a întâmplat în timpul unui masaj
Cheloo a recunoscut ce probleme de sănătate are, de fapt: „Organismul meu cedează..”