Schimbul de echipe de pe Drumul Mătăsii a scos la iveală deopotrivă prietenii și rivalități. Alex Gîlcă și Loredana Chivu au făcut parte din aceeași echipă. Se pare că, atunci când nu este lângă partenera lui, soțul lui Valerie Lungu demostrează că este unul dintre cei mai competitivi și „ascultători” concurenți.
Unul dintre cele mai așteptate momente de pe Drumul Mătăsii a fost schimbul de coechipieri. Irina Fodor a fost cea care a stabilit ordinea și noile formule, iar Loredana Chivu și Alex Gîlcă, soțul lui Valerie Lungu, au ajuns în aceeași echipă.
Înainte de a sta despărțiți timp de două zile, influencerița și-a avertizat soțul și l-a anunțat că nu are voie să doarmă în același pat cu Loredana: „Deci dacă dormi pe pat, DIVORȚ. La podele să-mi dormi”, i-a strigat ea lui Alex Gîlcă. „Am simțit așa niște tunete și niște fulgere”, a spus Loredana Chivu după reacția Valeriei Lungu.
Loredana Chivu l-a alintat „căluțul meu” pe Alex Gîlcă
Zis și făcut! Loredana și Alex au plecat în cursă cu „temele făcute”, iar după o zi lungă și plină de provocări, cei doi au găsit cazare din prima încercare. Un cetățean le-a oferit adăpost în locuința lui, care părea însă nelocuită. Alex Gîlcă nu s-a abătut deloc de la regula impusă de soția sa, a dormit pe o canapea, în timp ce Loredana Chivu a dormit singură într-un pat. Înainte de culcare, Loredana Chivu l-a alintat pe Alex Gîlcă „căluțul meu” printr-o adaptare amuzantă a expresiei „of course, my little horse”.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Floresana-chivu-si-alex-gilca.jpeg)
Alex Gîlcă și Loredana Chivu au fost în aceeași echipă/ sursă foto: captură foto Antenaplay
Loredana Chivu: „Chiar dacă nu pare a fi locuit, e curat. Eu mă bucur că am aer condiționat pentru că pot să-l dau pe cald și nu mai dorm în frig.
Alex Gîlcă: Of course (n.r desigur) că o să mă culc îmbrăcat.
Loredana Chivu: Of course, my little hourse (n.r desigur, căluțul meu). Alex, săracul, este pedepsit și în această seară pentru că trebuie să doarmă în altă cameră, iar la el nu ajunge aerul cald, din păcate.”