Totul despre povestea lor incredibilă de dragoste! Cum arată ELENA, soţia lui FANE SPOITORU
Fane Spoitoru, pe numele lui adevărat Ion Titişor, a murit la vârsta de 57 de ani, în Israel, din cauza unei comoţii cerebrale.
Fane Spoitoru, pe numele lui adevărat Ion Titişor, a murit la vârsta de 57 de ani, în Israel, din cauza unei comoţii cerebrale.
Fostul primar al oraşului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, ex-viceprimarul şi alţi funcţionari vor fi judecaţi la Tribunalul Timiş pentru un mega-prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, stabilit de procurorii DNA. Anchetatorii consideră că muncipalitatea a fost păgubită prin finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli Timişoara.
Ioana Neagu, directoarea grădiniţei din cartierul bucureştean Cotroceni, care este acuzată că ar fi bătut mai mulţi minori în mod repetat, a ajuns din nou în faţa justiţiei.
La cei 46 de ani ai săi, Daniela Gyorfi nu se lasă mai prejos decât alte vedete, atunci când vine vorba despre felul în care se pozează.
Simona Halep este o jucătoare de tenis apreciată în România, dar şi peste hotare. Pe lângă faptul că se poate lăuda cu o carieră de succes, sportiva se poate mândri şi cu o siluetă demnă de invidie.
Lidia Buble face parte din artistele de la noi care sunt extrem de active pe reţelele de socializare. Iubita lui Răzvan Simion iubeşte să îşi ţină la curent fanii cu tot ceea ce face.
Temutul lider al lumii interlope din anii ’90, Fane Spoitoru, s-a stins din viaţă în urmă cu puţin timp, ne-au mărturisit în exclusivitate surse apropiate familiei.
Smiley a reuşit să îşi surprindă din nou fanii virtuali după ce a postat o imagine destul de controversată care le-a dat de gândit celor care îl urmăreasc în mediul virtual.
Dana Hauer, tânăra care a interpretat personajul Pisi din celebra telenovelă difuzată la AcasăTV, "Inimă de ţigan", a făcut anunţul cel mare pe o reţea de socializare.
Bianca Drăguşanu nu vrea să recunoască absolut deloc faptul că va deveni mămică, în lunile care urmează, însă un alt detaliu a dat-o joi de gol, pe iubita lui Victor Slav.
Inna a reuşit să îşi suprindă fanii virtuali cu o nouă schimbare de look, după ce a renunţat la părul lung şi a ales o coafură nou - nouţă.
Un celebru cuplu din showbizul internaţional s-a logodit, după doar câteva luni de relaţie. Cei doi au postat două imagini pe o reţea de socializare cu inelul de logodnă.
După ce a intrat ilegal în România, grupul de refugiaţi, condus de către un bărbat din Serbia, a fost imediat observat de către poliţiştii de frontieră de la graniţa ţării noastre, cu ajutorul sistemului de supraveghere.
Gigi Becali i-a oferit un loc de veci lui Cornel Patrichi lângă lac, aşa cum şi-a dorit el. Slujba de înmormântare s-a terminat şi latifundiarul a făcut câteva declaraţii neaşteptate.
Mădălina Ghenea trece prin momente grele! Modelul are probleme de sănătate şi a ajuns astăzi pe patul de spital.
Cornel Patrichi s-a stins din viaţă, marţi, iar astăzi va fi înmormântat în cimitirul din localitatea Pipera, în locul de veci pe care i l-a dat Gigi Becali. Familia coregrafului este dărâmată de durere, deoarece astăzi îl vor conduce pe ultimul drum.
Iosif Armaş, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Hercules SA Băile Herculane, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Unul dintre cei mai temuţi interlopi, Adrian Corduneanu a fost interceptat în timp ce purta o conversaţie telefonică, în care îi spunea interlocutorului că ştie că este urmări, însă Poliţia nu poate să îi facă nimic.
O femeie din Rusia a găsit un cuib de şerpi în timp ce planta cartofi în grădină. Aceasta a făcut un gest care i-a şocat pe toţi.
În urmă cu câteva ore, pagina personală a unuia dintre cei mai temuţi interlopi din România a fost mai populară ca niciodată, după ce a postat un mesaj, chit că se află în spatele gratiilor.
Madălina Ghenea s-a logodit cu Philipp Plein şi părea că totul merge ca pe roate între ei. Cei doi îşi făceau în fiecare zi declaraţii de dragoste, dar se pare că în lipsa ei, Philipp se simte bine şi în prezenţa altor femei.
După ce au fost arestaţi cei doi cetăţeni isrealieni, Weiner Ron şi Geclowicz David, care au fost acuzaţi de transfer neautorizat de date, fostul şef al SIE, Cătălin Harnagea a făcut câteva declaraţii în ceea ce priveşte spionarea şefei DNA.
Tudor Chirilă radiază de fericire. Acesta va deveni, din nou, tată, după ce în urmă cu un an şi jumătate şi-a strâns în braţe primul copil.
Familia celebrului interlop Fane Spoitoru trece prin momente teribile. Acesta este în stare gravă la un spital din Israel, după ce a suferit un accident vascular.
O vedetă din showbizul românesc a ajuns în pargul disperării! Fiul ei a fost diagnosticat cu o boală pentru care nu există tratament, aşa că a fost nevoită să ceară părerea mai multor medici.
Daniela Crudu, asistenta emisiunii ”Un show păcătos”, s-a despărţit de iubitul ei, Mihai, cu care avea o relaţie de câteva luni, iar la scurt timp după, a decis că este timpul să-şi facă o schimbare de look.
Mioara Roman a vorbit despre tensiunile care există în căsnicia Oanei cu Marius Elisei. Aceasta a recunoscut că ea însăşi este o povară pentru Oana, deoarece o ajută mereu cu bani.
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a arătat miercuri extrem de mulţumit de ţinutele jucătorilor români pentru Campionatul European din Franţa, acesta fiind de părere că fotbaliştii trebuie să îmbrace costume de cea mai înaltă calitate.
Până la urmă...e divorţ...şi nu prea. Oana Roman şi soţul ei, Marius Elisei, nu divorţează, ba chiar plănuiesc să plece într-o...lună de miere! Au însă ceva probleme, dar şi multă voinţă să le depăşească!
Irina Loghin, artista numită şi "Doamna muzicii româneşti" este o persoană activă la cei 76 de ani pe care îi are.
Laurette şi Mihai Ştefan au o relaţie cu năbădăi, iar asta nu mai este un secret pentru nimeni. Cei doi se ceartă, ajung în instanţă, dar până la urmă tot împreună rămân. Deşi au caractere diferite, Laurette şi Mihai nu rezistă să stea despărţiţi.
“Dan Petrescu: avere de 1 miliard de euro. Asociat în afacerile familiei Ţiriac: Unicredit Ţiriac Bank, holdingul Rocar, plasamente imobiliare. Bun prieten cu Adrian Sârbu şi cu alţi moguli. Rezident Monte Carlo, Av. Princesse Grace, Columbia Palace. Personaj discret, nu există fotografii cu el”, scria o jurnalistă despre misteriosul român, în celebra listă a “Grupului de la Monaco”.
După ce Ştefan Lungu a fost arestat la domiciliu, un anunţ cu vânzarea casei a apărut pe internet. E semn că soţii Lungu au probleme financiare şi încearcă din răsputeri să le rezolve, chiar dacă trebuie să-şi vândă casa mult visată, pe care şi-au construit-o cu mare entuziasm. Anca îi este alături lui Ştefan, îl susţine, chiar dacă acest lucru implică şi ‘’taximentrie’’.
Fiica fostului primar al Ploieştiului, Emil Calotă, proaspăt divorţată şi în perioada aceea confuză post divorţ este văzută în toate locurile hot din Capitală: de la restaurante la cafenele, la cluburi de noapte, Iulia Stanciu nu ratează nici un loc la modă.
CANCAN.ro a obţinut primele declaraţii de la Sore, după ce a devenit mamă. Vedeta tv a mărturisit că viaţa ei s-a schimbat, iar prioritatea numărul 1 a devenit fetiţa ei, micuţa Erin. Cântăreaţa a dezvăluit şi câte kilograme a slăbit după naştere.
La numai doi ani de la nuntă, Oana Roman a anunţat că ea şi soţul ei se gândesc la divorţ. CANCAN.ro a aflat care este adevăratul motiv pentru care fiica lui Petre Roman se gândeşte să rupă de tot legăturile cu Marius Elisei.
Klaus Iohannis a anunţat că a semnat, în mod oficial, propunerea de prelungire a mandatului Codruţei Kovesi în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Gurile rele vorbesc de mai multă vreme despre faptul că Dani Oţil şi Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, ar avea relaţie în secret.
După ce soţul ei, Cornel Patrichi, a plecat în lumea celor drepţi, Cornelia este distrusă de durere după ce, bărbatul care i-a fost aproape peste 40 de ani, a părăsit-o şi nu se va mai întoarce niciodată.
Vestea că Oana Roman vrea să pună punct căsniciei cu Marius Elisei a lovit ca un fulger lumea mondenă românească.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.