A avut o viaţă de film. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi avocaţi români: A fost fotbalist de top, viceprimar şi… şef de cooperativă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Ioan Ioanovici povesteşte că prima menţiune pe cartea sa de muncă, la nici 18 ani, suna aşa: „Sergent major al Miliţiei Regiunii Bacău, locţiitor şef-serviciu”. De fapt, Ioanovici era fotbalist la Dinamo Bacău, după ce trecuse de o selecţie riguroasă şi promisese că „se va ţine de carte”.

„Am făcut fotbal de la 12, 13 ani, pe când locuiam în Bacău. Aici am urmat cursurile Şcolii Medii Tehnice de Comerţ şi la un moment dat, directorul liceului, profesorul Anghel, a făcut o selecţie, iar după prima etapă, din 300 de tineri, a ales 20. Din cei 20 au rămas 13, iar ulterior doar trei jucători, printre care şi eu. Aşa am ajuns să joc la juniori la Bacău. Am jucat cam un an şi jumătate la Bacău, după care am avut şansa să fiu remarcat de un mare om de fotbal, Pisti Kovacs, antrenor pe atunci la Ştiinţa Cluj. Mă văzuse de multe ori pe teren, inclusiv la o finală şi m-a întrebat dacă vreau să merg să joc la Cluj. Însă asta nu a însemnat că las la o parte şcoala, pentru că una dintre condiţii a fost să intru la Facultatea de acolo. Când am dat admitere la Drept, eram 33 pe loc. Îmi aduc aminte că s-au afişat rezultatele şi eu mă uitam mai în josul listei să văd dacă am intrat. Am fost dezamăgit, pentru că nu mi-am văzut numele, când am auzit în spatele meu pe cineva spunând «Cine e şi ăsta, Ioanovici?». Iar când m-am uitat mai bine, am văzut că intrasem printre primii zece”, povesteşte râzând Ioan Ioanovici, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Învăţa pentru sesiune în tren, în locul destinat bagajelor

În atâţia ani de fotbal, spune că a jucat în multe meciuri importante, în faţa a sute de mii de oameni, inclusiv în cadrul finalei de la Universiadă. „La Cluj am stat doar doi ani. A venit un alt antrenor cu care am avut câteva conflicte. Iar soarta mea a fost să mă mut la Iaşi, unde am jucat pentru Ştiinţa Iaşi şi Unirea Iaşi. Cât am fost în facultate, am încercat o perioadă să urmez cursurile la zi, dar îmi era foarte greu, pentru că aveam mereu deplasări. Ţin minte că învăţam în tren, eliberam spaţiul de sus, unde se ţineau bagajele, şi învăţam acolo, pentru că erau neoane, iar lumina era mai bună. Când nu am mai făcut faţă, m-am trecut la fără frecvenţă. După ce am terminat Facultatea, am încercat să intru în avocatură, la Bacău. Dar pentru că nu aveam origine socială sănătoasă, nu am putut. Iar o perioadă am continuat cu fotbalul, am jucat din nou la Bacău, la o echipă de divizia B, Arlus”, mai spune decanul vrâncean.

Vezi galeria foto
12 poze

Primul job de după terminarea facultăţii nu a avut legătură cu dreptul, ci cu profilul liceului pe care îl terminase: comerţ. Ioan Ioanovici a fost angajat ca şef serviciu la bazele de recepţie din Bacău, post din care i s-a propus transferul în judeţul unde locuieşte şi acum: Vrancea.

„Mi s-a propus să vin aici, la Focşani, pe un post similar, dar nu era aproape nimic amenajat. Eu am pus la punct baza, eu am turnat asfalt. După un an şi ceva am fost numit viceprimar la Focşani. M-a surprins, probabil nu ştiau că nu am «origini» (râde – n.r.). Ca viceprimar, răspundeam de investiţii, comerţ şi cultură. Nu am stat mult pe funcţie, bănuiesc că au observat că nu am origini sociale şi, neştiind ce să facă cu mine, m-au pus preşedinte la Cooperativa de Consum”, îşi aminteşte Ioanovici.

Asta se întâmpla în anii 70, iar Ioanovici îşi aduce aminte că, la acel moment, avea aproape 400 de subordonaţi. Ceea ce l-a nemulţumit au fost însă condiţiile.

„Aveam 300 de angajaţi care lucrau doar la spart de nuci”

„M-am luptat să fac rost de un alt sediu, credeţi sau nu, la acel moment Cooperativa avea WC-ul în curte. Nu puteam sta aşa. Când am plecat din Cooperativă, erau 3.000 de angajaţi şi am fost judeţul cu cele mai mari investiţii timp de 15 ani. Investiţiile se făceau din fonduri proprii, de-a lungul anilor am construit aproximativ 200 de obiective în judeţ. Hotelurile, supermarketul de patru etaje din Panciu, restaurantul de la Mausoleul Eroilor, brutării, fabrica de la Boloteşti. Am avut secţii foarte mari, la Suraia se făceau împletituri de răchită, lădiţe pentru export. Bine, exportam foarte mult. Magiun, prune uscate, nuci, miez de nucă. Spre exemplu aveam 300 de angajaţi care lucrau doar la spart de nuci. Tot noi am făcut feţe de masă brodate, pentru export, ii lucrate în zonele de munte ale judeţului”, mai spune actualul decan al Baroului Vrancea.

(NU RATA, AICI: L-am găsit pe simbolul Revoluţiei. Cum arată după 27 de ani „Gavroche al României”)

Unul din fiii săi s-a stins în urma unei intoxicaţii, celălalt a plecat din ţară

Chiar dacă pe atunci călătorea mult în străinătate, prin prisma meseriei pe care o avea, Ioan Ioanovici spune că nu a luat în calcul la modul serios „fuga”. Şi, deşi se gândea cum ar fi să nu se mai întoarcă în ţară, a rămas aici pentru copii. În anul 1988 însă, unul dintre fiii săi, campion la tenis de câmp, s-a stins din viaţă în urma unei intoxicaţii. La scurt timp, cel de-a doilea fiu, care juca la rândul său tenis, a plecat din ţară.

„Eu îmi doream de mult să fac avocatură. Iar după ce a fugit băiatul, am dat examen la Bucureşti. În anul în care am dat eu examen, au mai intrat în jur de 14 colegi în barou. Nu am regretat niciodată. E o profesie liberală şi dacă eşti cinstit cu tine şi cu clienţii totul este bine. Când am intrat eu în avocatură era un anumit plafon maximal, pe care îl făceam în două zile. Mă credeţi sau nu, niciodată nu am luat oficii. Şi niciodată nu am luat cazuri în care nu am crezut. Chiar dacă 80 la sută din soluţionarea unui dosar depinde de judecători, restul de 20 la sută, care depind de avocat, este foarte important”, spune Ioanovici.

La începutul acestui an, Ioan Ioanovici chiar a primit o Diplomă de excelenţă din partea colegilor din Uniunea Naţională a Barourilor din România. De altfel, din 2015, Ioan Ioanovici este membru în Comisia Permanentă a UNBR şi are „în grijă” mai multe barouri din zona Moldovei. În Vrancea, este la al doilea mandat de decan al Baroului, anterior fiind prodecan. (CITEŞTE ŞI: Cine a fost Terente. Istoria Regelui Bălţilor, care a înspăimântat România)

NICOLETA CRISTEA