Adrian Boingiu după 2-1 cu Suedia: „Am trecut de la agonie la extraz!”

Adrian Boingiu după 2-1 cu Suedia: „Am trecut de la agonie la extraz!”

Selecționerul reprezentativei României Under 19 a declarat că meciul de marți cu Ucraina va fi ca o finală. Selecționerul a spus că în meciul cu Suedia, pe care „tricolorii mici” l-au câștigat cu 2-1, a trecut de la agonie la extaz.

„Am trăit așa cum se trăiesc astfel de jocuri, am trecut de la agonie la extaz. A fost un meci extrem de greu și epuizant din toate punctele de vedere. Mulțumim în primul rând jucătorilor că au reușit să facă față presiunii și efortului și în al doilea rând publicului, care a fost alături de noi și l-am simțit cum nu am simțit pe cineva până acum aproape de echipă. Era neplăcut să nu câștigăm, dar în cele din urmă un rezultat de egalitate a fost obiectivul pe care mi l-am propus la acest joc, ca să rămânem în continuare în cărțile calificării. Am reușit două victorii importante, dar încă nu am atins scopul final: calificarea. Marți se joacă o finală, în care avem două șanse din trei. Știți cum se întâmplă, e posibil să fie a treia șansă și nu cele două, dar noi sperăm să putem să elaborăm același joc, chiar dacă nu va fi ușor. Trebuie să recuperăm jucătorii și să găsim soluții pentru înlocuirea lui Dima, care e o pierdere, din punctul meu de vedere”, a declarat Adrian Boingiu.

Selecționerul naționalei U19 a României a mai spus că în grupa a IV-a de la Turneul de Elită care este găzduit de țara noastrră, fiecare echipă a avut șansa ei la calificare.

„În grupa asta, fiecare echipă a avut șansa ei. Ucraina era la un pas să nu mai conteze, dar a revenit în cărți când mai erau de jucat 30 de secunde sau un minut. E o echipă care pune probleme, care joacă un fotbal în viteză, cu tehnicitate și e o echipă care joacă foarte bine după minutul 75”, a adăugat Adrian Boingiu.

În urma rezultatelor înregistrate în primele două etape, România este lider în clasament cu 6 puncte, urmată de Ucraina cu 4 puncte, Suedia 1 punct și Serbia 0 puncte.

Partida de marți dintre România și Ucraina este decisivă urmând a stabili echipa care va merge la Campionatul European din Finalnda din vara acestui an. „Tricolorii mici” au nevoie de doar un punct în acest meci pentru a fi în urnă la tragerea la sorți a grupelor turneului final care va avea lc pe 30 mai la în Vaasa, Helsinki.

La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică selecționatele care câștigă cele 7 grupe de la Turul de Elită.

Clasament Grupa IV

1 România 6p

2 Ucraina 4p

3 Suedia 1p

4 Serbia  0p

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!