Agresorul din Bistrița a explicat motivul pentru care a recurs la acest gest. De când pregătea atacul

Agresorul din Bistrița a explicat motivul pentru care a recurs la acest gest. De când pregătea atacul
Agresorul din Bistriţa

Se fac cercetări pentru tentativă de omor după atacul de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. Potrivit Inspectoratului Școlar, băiatul ar fi manifestat tendințe de radicalizare, iar ținta lui era un coleg despre care susținea că este de altă religie.

Totul s-a petrecut în jurul orei 8:38, când în școală se aflau inclusiv elevi din clasa pregătitoare. În loc să fie la cursuri, adolescentul a mers la o clasă de a VI-a și a bătut de două ori la ușă. În momentul în care profesoara de matematică a ieșit pe hol, acesta a atacat-o cu un cuțit. Între cei doi a avut loc o luptă, iar un elev care a intervenit a fost și el rănit.

Agresorul din Bistrița şi-a atacat colegul pentru că era de altă religie

În timp ce profesoara încerca să găsească ajutor, agresorul a intrat în sala de clasă. Copiii s-au refugiat inițial în partea din spate a încăperii, iar apoi cei mai mulți au fugit pe hol. Adolescentul l-a urmărit pe elevul pe care voia să îl rănească, însă colegii acestuia au intervenit. Un elev a fost atins ușor în timpul altercației, iar alți doi au încercat să îl oprească folosind scaune.

Incidentul s-a desfășurat la etajul al treilea al școlii. În cele din urmă, paznicul și profesorul de sport au reușit să îl imobilizeze și să îi ia cuțitul.

George Morar, paznicul școlii:

„Am luat cu profesorul de sport cuțitul tip briceag, l-am imobilizat și l-am luat deoparte din clasă”.

Ionuț Rațiu, profesor de sport:

„Am despărțit copilul care era implicat în incident, avea cuțit, o brișcă, ceva”.

Alertați de copii, părinții au ajuns rapid la unitatea de învățământ. Mai mulți au povestit că au fost sunați în stare de panică de către cei mici.

„M-a sunat fiica mea disperată, a intrat un copil cu cuțitul – asta mi-a spus și că îi e foarte frică”.

„Avea fața acoperită, nu știe fetița, că nu l-a văzut. A intrat de afară, nu era coleg cu fiica”, spun mamele copiilor din clasa agresorului.

De când pregătea atacul

Înainte de atac, elevul ar fi publicat pe o rețea de socializare o fotografie realizată în baia școlii, în care apărea cu cască, cagulă și mănuși, având un cuțit în mână. În mesajele postate, acesta ar fi scris că s-a pregătit pentru acel moment timp de opt luni și că „ei nu au idee cât de periculos sunt”.

„Am înțeles de la un copil că a venit pregătit cu cagulă, cască de motociclist și cuțitul în mână”, afirmă un tată.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, elevul pe care agresorul îl căuta era cu un an mai mic decât el.

Vasile Șteopoaie, inspector școlar general ISJ Bistrița Năsăud:

„Se pare că copilul are ceva tendințe de radicalizare. S-a dus să îl caute pe cel din clasa a VI-a care spunea el că e de altă religie, luat în plasament”.

Claudia Feldrihan, directoarea școlii:

„Copilul a venit prin transfer în clasa pregătitoare 2019 din Spania. Nu a mai avut până în acest moment nicio manifestare care să ne facă să credem că ar putea face ce a făcut astăzi”.

Bunicul copilului susține că acesta a fost victima bullyingului și că familia semnalase situația încă din anii anteriori.

„El nu făcea nimic, sau îi puneau piedică, sau îl agresau, era victima bullyingului. Părinții s-au dus la profesoare încă dinainte de clasa a IV-a. El se echipa și cu bicicletă și cu genunchiere, cagule, cască”, a declarat bunicul agresorului.

Profesoara și elevul răniți au fost transportați la spital. Femeia, în vârstă de 28 de ani, a suferit răni la nivelul feței și toracelui.

Camelia Strugari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița:

„Pacienta a fost investigată la UPU și apoi a intrat în sala de operație. Minorul în vârstă de 12 ani a fost stabilizat și ulterior externat”.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. După incident, cursurile au fost suspendate. Elevul a fost dus la audieri împreună cu părinții săi, a fost evaluat medical și transferat la Cluj pentru o expertiză psihiatrică.

Specialiștii consultați în anchetă iau în calcul posibilitatea unei contaminări ideologice sau psiho-emoționale. Totodată, cazul a intrat și în atenția procurorilor DIICOT, care desfășoară verificări. Potrivit informațiilor prezentate, elevul avea rezultate bune la învățătură și nu existau date privind postări anterioare care să indice activități ilegale ori comportamente violente.

Cum nu a împlinit 14 ani, minorul nu poate fi cercetat penal. Autoritățile pot dispune însă evaluarea și monitorizarea sa psihologică. Elevii care au asistat la scenele violente au avut nevoie de asistență medicală după ce au suferit atacuri de panică, urmând să beneficieze de consiliere psihologică.

CITEŞTE ŞI: Motivul pentru care elevul din Bistrița care și-a atacat profesoara nu poate fi arestat. Femeia a fost operată

Ce s-a întâmplat în școala din Bistrița. Profesorul care a intervenit povestește cum a fost imobilizat Andi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
Click.ro
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Digi 24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
go4it.ro
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
Gandul.ro
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui