Alexandra Stan, bântuită de bătăile primite de la fostul iubit: ”Eram plină de sânge și tot îmi dădea cu pumnul”

Alexandra Stan, bântuită de bătăile primite de la fostul iubit: ”Eram plină de sânge și tot îmi dădea cu pumnul”

La șase ani după ce fotografiile cu ea, în care apărea bătută, au făcut înconjurul internetului, Alexandra Stan a povestit recent cum a reușit să depășească acele momente traumatizante. 

Imaginile cu Alexandra Stan vânătă la ochi şi cu urme de violenţă pe corp au șocat pe toată lumea în urmă cu şase ani. Atunci, cântăreaţa plângea disperată şi explica cum Marcel Prodan, managerul ei care îi era şi iubit, a bătut-o în urma unei discuţii aprinse care a început în maşină.

Și, din câte se pare, nu era prima dată când el încerca să o intimideze cu gesturi agresive. Solista a povestit abia acum cum a reuşit să treacă pesta trauma care a marcat-o.

Cântăreaţa și-a găsit puterea să vorbească deschis despre ce s-a întâmplat atunci într-un interviu acordat pentru campania “Femeia ca o pradă”, demarată de Pro Tv.

Alexandrei Stan a povestit ce s-a întâmplat atunci.

”Eu am făcut foarte multă terapie după şi mi-am dat seama că fiecare om are motivele lui pentru care ajunge în situaţii de genul ăsta, adică am înţeles că şi eu am avut, nu vină, dar partea mea de responsabilitate pentru faptul că am ajuns atât de departe în punctul în care el să mă jignească. Pentru că nu era prima oară, mă mai împinsese odată”, şi-a început artista mărturisirile. A continuat la fel de dramatic povestea care a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor.

„A început să mă înjure şi să dea în mine, să se ducă spre Valu spre părinţii mei şi să mă lase în câmp acolo, ştiţi s-a rupt filmul. Țin minte doar că eram ca un câine din ăla bătut şi am încercat să fug, cred că avea 80 la oră şi am tras de volan şi am încercat să trag frâna de mână că am vrut să cobor din maşină pentru că eram deja plină de sânge. Eram în dreapta şi tot îmi dădea cu pumnul. A oprit el maşina, am coborât şi am alergat pe mijlocul străzii. Norocul meu cel mai mare a fost că a trecut o maşină de poliţie şi m-a văzut că eram disperată şi Marcel a întors pe linia continuă, a venit şi el în spatele poliţiei şi atunci şi-a dat seama ce a făcut şi a încercat să mă împace, „hai gata calmează-te”, nu aveam cum să mă calmez şi îmi era frică să mă urc cu el în maşină şi zicea „că e ok, ne descurcăm”. Și poliţistul i-a zic „cum adică e ok?”, fata asta e plină de sânge, cum e ok? Şi m-am dus cu poliţia, m-au dus la spital la urgenţă. Au încercat să mă convingă să nu fac nimic public”, a mai spus artista.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare