Acasă » Știri » Sport » „Câinii” încep spectaculos noul campionat!

„Câinii” încep spectaculos noul campionat!

De: Cristian P 20/07/2021 | 09:32
„Câinii” încep spectaculos noul campionat!

Dinamo Bucureşti a început spectaculos noul sezon competițional al Ligii 1. În ciuda problemelor pe bandă rulantă din Șoseaua Ștefan cel Mare, „alb-roșii” au strâns rândurile și au reușit să se impună în fața celor de la FC Voluntari cu scorul de 3-2 (1-1).

Hat-trick-ul lui Deian Sorescu (min. 44, 58, 72), la meciul de debut al italianului Dario Bonetti, a adus victoria „câinilor”, golurile ilfovenilor purtând semnătura lui Lorand Fulop (min. 14) și Vadim Raţă (min. 66).

„Au fost mulți jucători tineri la noi. Mă bucur că au putut să lupte și să vadă ce atmosferă creează acești fani minunați. Așa este, eu prefer să nu vorbesc înainte de meci, o fac după. Acum am ocazia să vorbesc eu. Au zis că ne dau 9 sau 10. Astăzi am demonstrat pe teren. Pe noi ne-a făcut să arătăm altă față astăzi. Mi-am asumat cartonașul galben pe care l-am primit după primul gol, am pe spate o poveste care pe mine mă motivează. Am arătat banderola către unicul nostru căpitan, Cătălin Hîldan. A fost primul nostru meci cu spectatori, după pandemie și am vrut să arăt că este alături de noi. Nu vreau să vorbesc despre plecare. Am contract cu Dinamo până în 2023. Îmi voi respecta contractul, nu mi-am depus memoriu. Am pierdut și eu la fel ca ceilalți colegi. Nici eu nu sunt cu banii la zi”, a declarat Deian Sorescu.

Program etapa 1 Liga 1 sezon 2021-2022

FC Botoșani – FCSB 0-0
Sepsi OSK  – Academica Clinceni 2-0
CFR Cluj – FC U Craiova 1948 3-2
Gaz Metan Mediaș – CS Mioveni 1-0
Universitatea Craiova – FC Argeș 1-0
UTA – Viitorul 0-0 
Rapid – Chindia 1-0 
Dinamo – FC Voluntari 3-2

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video