Cântărețul care s-a iubit cu Ana Morodan, vedeta prinsă beată și drogată la volan. Trei ani au fost împreună

Cântărețul care s-a iubit cu Ana Morodan, vedeta prinsă beată și drogată la volan. Trei ani au fost împreună
Ana Morodan se recomandă drept "birjăreasă" (Foto: CANCAN.RO)

Numele Anei Morodan se află de câteva zile pe primele pagini ale ziarelor. „Contesa digitală” are probleme serioase cu legea, după ce a fost prinsă de polițiști conducând sub influența substanțelor interzise, s-a ales cu trei dosare penale. Deși este o figură cunoscută în mediul online, blondina a încercat să își țină viața sentimentală departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, în cadrul unui interviu a vorbit despre una dintre cele mai importante relații pe care le-a avut.

Ana Morodan și-a obișnuit fanii cu aparițiile sale nonconformiste, dar și cu dezvăluirile care au creat de multe ori controverse. Cu toate acestea atunci când a venit vorba despre viața ei personală a încercat să țină unele detalii ascunse. Nu s-a afișat public la brațul niciunui bărbat în ultimii ani, deși s-a scris despre relațiile pe care le-a avut.

În ceea ce privește o căsătorie, blondina a declarat că se iubește pe ea, foarte mult, din acest motiv nu se gândește să facă acest pas în viitorul apropiat.

Ana Morodan Sursă foto: Instagram

Cu ce cântăreț celebru s-a iubit Ana Morodan

Deși a declarat de foarte multe ori că nu își dorește să ajungă în fața altarului, Ana Morodan mărturisește că simte nevoia să fie iubită și apreciată. În cadrul unei emisiuni TV, acum ceva timp, „Contesa Digitală” a vorbit despre una dintre relațiile sale care a durat aproape 3 ani.

CITEȘTE ȘI: AVEM IMAGINILE CU ANA MORODAN, CÂND A FOST OPRITĂ DE POLIŢIE! VIZIBIL „AVARIATĂ”, SE CLĂTINA, S-A ŢINUT DE MAŞINĂ ŞI…

Ana Morodan a dezvăluit atunci la ProTV că s-a iubit cu Killa Fonic, unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară.

„Să nu uitați că am avut o relație cu Killa Fonic. De 3 ani de zile, dacă nu am zis-o, fix acum mi-a venit. Băiatul ăla mă cunoaște foarte bine, știe că nu aș fi zis niciodată chestia asta. Să te gândești tu de ce am vrut să se știe fix acum.”, a spus, în direct la TV, Contesa Digitală.

Mai mult decât atât, se pare că artistul ar fi avut planuri mari cu artista, și-ar fi dorit chiar să o ia de soție.

„Nu o să mă căsătoresc niciodată. Nu cred în asta. Nu am chef să mă mărit. Dacă divorțează Harry de Meghan să mă anunți, o să mă mărit.”, a conchis Ana Morodan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli