Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost scos din biserică. Scena incredibilă a avut loc sub privirile Oanei și Catincăi Roman. VIDEO

Publicat: 26/02/2024 | 16:30

Incredibil ce s-a întâmplat la înmormântarea Mioarei Roman, la scurt timp după ce sicriul cu trupul neînsuflețit al jurnalistei a fost scos din biserică. Convoiul funerar se îndreaptă acum spre cimitir.

Mioara Roman a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a început la ora 14:00, iar acum, sicriul cu trupul neînsuflețit al jurnalistei se află în drum spre cimitir. În tot acest timp, Oana Roman nu s-a dezlipit de sicriul mamei sale.

„Oana este foarte tristă. Nu s-a dezlipit de sicriul mamei. S-a dus acasă să își facă un duș. Eu am venit la 5 dimineața, am plecat, m-am întors. Am lăsat pe cineva, pentru că nu a vrut să o lase singură pentru priveghi. Și, când am venit eu la 5 dimineața să verific dacă totul este în regulă, Oana era aici. M-am și speriat de ea. Apoi, a plecat să se schimbe și s-a întors. Este un moment foarte greu pentru amandouă (n.r. Oana și Catinca). O trec toate stările. Adică acum își aduce aminte frumos de ea și zâmbește, apoi iar este tristă și plânge. Eu sunt alături de ea, încerc să o ajut să treacă peste momentul acesta. Și prietenii îi sunt alături, și ieri, și azi-noapte. Să sperăm că va fi totul bine”, a dezvăluit Gabriela Lucuțar.

La scurt timp după ce sicriul cu trupul neînsuflețit al jurnalistei a fost scos din biserică și urcat în mașina funerară, a avut loc un incident. Totul s-a întâmplat sub privirile celor două fiice ale Mioarei, Oana și Catinca. Mai exact, oamenii care au venit să-și ia rămas bun de la Mioara Roman s-au îmbrâncit pe scările bisericii pentru a primi colaci. Cea care a împărțit pomana a fost chiar Gabriela Lucuțar, organizatoarea întregului eveniment.

Citește și: LIZETA HARALAMBIE, DEZVĂLUIRI DESPRE MIOARA ROMAN. CE S-A ÎNTÂMPLAT CÂND S-A ÎNTÂLNIT CU FOSTUL EI SOȚ LA NUNTA OANEI ROMAN

Oana Roman a pregătit în detaliu înmormântarea mamei sale

Toate detaliile înmormântării au fost puse la punct cu mare atenți chiar de fiica cea mică a Mioarei. Oana a fost cea care a ales ca florile să fie albe, dorindu-și ca aceasta să fie culoarea principală a înmormântării. Împreună cu prietena sa Gabriela Lucuțar, fiica cea mică a jurnalistei a stabilit toate detaliile pentru eveniment, cu două luni înainte ca mama ei să se stingă din viață.

„Toată organizarea a decurs absolut perfect, pentru că m-a ajutat și doamna Mioara. Ei întotdeauna mă ajută și îmi dau inspirație și îmi spun tot ce trebuie să fac eu. Noi, acum două luni de zile, eu și Oana, atunci când, de urgență, a fost internată mama ei la spital, am pus la punct toate detaliile. Dumnezeu nu a vrut să o ia atunci, pentru că nu își îndeplinise misiunea. Eu consider că toți suntem aici, până ne ia Dumnezeu, că avem o misiune de îndeplinit. Ea a mai avut o misiune de îndeplinit, dar asta o să vă spună Oana la momentul potrivit.

(…) Culoarea florilor a ales-o Oana, a vrut să fie totul alb. Și sicriul a vrut să fie alb. Trebuie să vă spun că la momentul la care am ornat coliva și m-am hotărât eu să fac colivă cu foiță de aur, Oana m-a sunat dimineață, eu ornam, și a început să plângă. Îmi povestea ce va face astăzi, la momentul la care își va lua la revedere de la mama. Și eu aș fi vrut ca ornarea colivei să fie într-un alt mod. Dar atunci când Oana plângea, foițele de aur se așezau precum niște lacrimi, fără ca eu să le așez în niciun fel”, a dezvăluit Gabriela Lucuțar.

Citește și: GABRIELA LUCUȚAR, DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE LA ÎNMORMÂNTAREA MIOAREI ROMAN. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU DOAR CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE CEREMONIA FUNERARĂ

This browser does not support the video element.