Acasă » Vedete » Cezar Ouatu, declarații copleșitoare după ce și-a înmormântat fratele: “Mi-e tot mai greu sa mă obișnuiesc că ne luăm rămas bun”. Ce mesaj i-a trimis Mihaela Rădulescu

Cezar Ouatu, declarații copleșitoare după ce și-a înmormântat fratele: “Mi-e tot mai greu sa mă obișnuiesc că ne luăm rămas bun”. Ce mesaj i-a trimis Mihaela Rădulescu

De: Alice Zotta 15/12/2020 | 16:52

Cunoscutul contratenor, rudele sale și numeroși prieteni l-au condus pe ultimul drum astăzi pe omul polivalent care a fost Theodor Ouatu. El a fost înmormântat la Cimitirului Bolovani din Ploiești, iar după slujba religioasă, Cezar Ouatu a transmis declarații copleșitoare despre fratele său. Mihaela Rădulescu, dar și câțiva foști concurenți de la “Ferma. Orășeni vs săteni” i-au trimis mesaje de condoleanțe și îmbărbătare în aceste momente extrem de delicate pe care le trăiește.

Cezar Ouatu, declarații copleșitoare după înmormântarea fratelui său

Cezar Ouatu a așternut pe rețelele de socializare câteva gânduri copleșitoare după înmormântarea fratelui său, Theodor Ouatu.

“Eroul meu , frumosul meu, un intelectual desăvârșit de o modestie și un bun simț rar întâlnit, colonelul meu, pasionatul meu de muzică, campionul meu de aikido, glumețul meu, iubitul meu frate , astăzi este ultima zi printre pământeni și parcă mi-e tot mai greu sa mă obișnuiesc că ne luăm rămas bun dar cred și-mi dau seama că vei fi fercit acolo și ne vei veghea pe noi toți cei care te-am iubit !!! Teuțu meu, sunt gol și-mi pare tare rău, prea devreme dar știu că tata va fi fericit să vă întâlniți”, a scris cântărețul pe Instagram, unde a publicat o poză alb-negru cu fratele său.

După ce și-a luat adio pentru totdeauna de la fratele lui, Cezar Ouatu a ajuns astăzi, puțin după ora 16:00 într-un restaurant italienesc din Brașov, orașul preferat de Theodor Ouatu – “Cu gândul la tine, fratele meu Teuț… În orașul tău de suflet” este mesajul notat de artist pe imaginea făcută publică pe Instagram Stories și pe care o puteți vedea în galeria foto a articolului.

Citește și: Theodor Ouatu era la fel de talentat precum fratele lui celebru: avea o voce bună și practica Aikido. Fetița lui va prețui fiecare amintire creată împreună | FOTO

Mihaela Rădulescu, Adina Halas, Anisia Gafton și Andrei Stoica se numără printre vedetele care i-au trimis câte un gând senin lui Cezar Ouatu astăzi, ziua în care și-a luat adio de la fratele lui, Theodor Ouatu – “Sunt lângă tine”, i-a mărturisit într-un comentariu prezentatoarea show-ului “Ferma. Orășeni vs săteni”.

Mesajul transmis de oficialii Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza

“(….). Theodor-Daniel Ouatu, s-a înrolat în Armata cerurilor mult prea devreme, lăsând în sufletul nostru un gol imens. Într-un asemenea moment, în care am pierdut nu numai un bun camarad, ci și un mare om, de o noblețe sufletească rar întâlnită, de o deosebită generozitate și distincție morală, mereu atent la nevoile celor din jur, cuvintele rostite sunt prea puține. Respectat pentru dăruirea, pasiunea și profesionalismul manifestate, în perioada 2012-2013, cât a îndeplinit funcția de comandant de companie (și instructor), ofițerul Theodor-Daniel Ouatu a adus un plus în procesul de formare a liceenilor militari.

Va rămâne veșnic în inimile celor care l-au cunoscut ca un profesionist desăvârșit, un ofițer destoinic, un camarad de nădejde. În fața acestei despărțiri, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și un gând de mângâiere și alinare! Dumnezeu să-l odihnească în pace!” este mesajul scris de reprezentanți din cadrul Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza pe pagina lor de Facebook.

Am primit cu tristețe și profund regret vestea că distinsul nostru absolvent (promoția 1993), coleg și prieten,…

Publicată de Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza pe Luni, 14 decembrie 2020

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Bancul zilei | Șeful cel nou
Bancul zilei | Șeful cel nou
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni cu pulsul ridicat
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Prodanca, adevărul despre mașinile „furate” din fața vilei de la Snagov! L-a spulberat pe Reghecampf! „Este executat silit pe tot ce are și este în degringoladă”
Prodanca, adevărul despre mașinile „furate” din fața vilei de la Snagov! L-a spulberat pe Reghecampf!...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat mâncare în casă”. Cum s-a schimbat viața artistului de când a devenit faimos
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România. Mai am un frate în Canada.”
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cartierul în care e bine să te muți astăzi. E cel mai sigur din toată România și stă cel mai bine la transport în comun, piste de biciclete și parcări
Cartierul în care e bine să te muți astăzi. E cel mai sigur din toată...
Ce se pune la rădăcina roșiilor să crească mari și gustoase. E un ingredient pe care îl ai sigur în casă
Ce se pune la rădăcina roșiilor să crească mari și gustoase. E un ingredient pe...
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
O ţară care în trecut atrăgea mii de muncitori români va recruta lucrători sezonieri din Egipt pe fondul deficitului de forţă de muncă
O ţară care în trecut atrăgea mii de muncitori români va recruta lucrători sezonieri din...
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Clipe DECISIVE pentru Florin Piersic! Anunțul medicilor, în urmă cu puțin timp
Clipe DECISIVE pentru Florin Piersic! Anunțul medicilor, în urmă cu puțin timp
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor:
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
De ce nu acceptă Florin Piersic formularea ”maestre”. Explicația lui este uimitoare
De ce nu acceptă Florin Piersic formularea ”maestre”. Explicația lui este uimitoare
Singurele zodii care vor face bani frumoși în următoarele trei săptămâni. Vine norocul și renasc din propria cenușă
Singurele zodii care vor face bani frumoși în următoarele trei săptămâni. Vine norocul și renasc...
Care este cel mai sănătos pește de mâncat. Este ieftin, are mult calciu și vitamina D, e mai bun ca somonul și îl găsești în toate supermarketurile din România
Care este cel mai sănătos pește de mâncat. Este ieftin, are mult calciu și vitamina...
×