Keed a cunoscut succesul pe plan muzical iar acum și pe plan culinar. Tânărul este unul dintre concurenții de bază ai acestui sezon și reușește de fiecare dată să impresioneze cu preparatele pe care le face. Însă, ceea ce nu se știe despre el, este faptul că are în spate o poveste de viață impresionantă. A muncit din greu de la o vârstă foarte fragedă și niciodată nu s-a plâns de greutățile pe care le-a întâmpinat.
Concurentul de la Chefi la Cuțite a început să facă muzică de la vârsta de 16 ani, dar succesul a venit abia după 11 ani. Nu s-a dat bătut și în tot acest timp a încercat să-și câștige existența atât în țară, cât și în străinătate. Hotărât să răzbească în viață, Keed a plecat din Călărași în străinătate, unde a vândut ziare.
Ulterior s-a întors în țară și a început să facă muzică, dar nu simțea că va putea trăi din asta, așa că a plecat de câteva ori în Anglia, dar nici acolo n-a avut succes, astfel că s-a întors acasă și a intrat în industria muzicală alături de Șatra BENZ.
Pentru că viața în străinătate nu a fost deloc ușoară și nici așa cum se aștepta, Keed s-a întors în România și chiar dacă a început să facă muzică nu se gândea că din acest domeniu își va câștiga existența.
„Nu aveam ce să fac în Călărași cu viața mea, am plecat prin străinătate, am băgat ziare în Danemarca și în Anglia am vândut cosmetice. Am venit, am stat un pe acasă, un an și jumătate, în tot timpul ăsta am făcut muzică, însă niciodată n-am vrut să mă dedic acestui domeniu.
Am plecat în Anglia de vreo trei ori pe parcursul a doi ani. M-au dat afară de trei ori. A treia oară am zis gata nu mai pot, mă duc să fac muzică’, a povestit el la Antena 1.
VEZI ȘI ELIMINARE-ȘOC LA CHEFI LA CUȚITE! UNUL DINTRE CUȚITELE DE AUR A PĂRĂSIT COMPETIȚIA