Acasă » Știri » Claudia Pavel zisă Cream, între plasă, brâul lui Avraam Iancu și Trandafirul Portocaliu

Claudia Pavel zisă Cream, între plasă, brâul lui Avraam Iancu și Trandafirul Portocaliu

De: Paul Hangerli 28/12/2025 | 22:40
Claudia Pavel zisă Cream, între plasă, brâul lui Avraam Iancu și Trandafirul Portocaliu
Cream, sursa CanCan.ro

O fotografie veche cu Claudia Pavel, alias Cream, scoasă recent la lumină de CANCAN.RO, arată poate mai bine ca orice analiză muzicală încotro se îndrepta cariera artistei după despărțirea de Candy. O imagine care spune tot, fără să cânte nimic.

Poza este, pur și simplu, de Doamne ferește. Nu știm cine a îmbrăcat-o – fotograful, vreun stilist rătăcit, sau poate o prietenă pusă pe glume – dar rezultatul e același: un dezastru vestimentar complet. Sau poate, cum se întâmplă adesea cu cântăcioasele care cred că au talent (de regulă pe playback), apare o încredere în sine disproporționată și iese ce vedem aici. Avem costum de plasă din cap până-n picioare, gen lenjerie intimă din filme deocheate – bifat.

Claudia Pavel zisă Cream: Ținuta care te lasă fără replică

Cizme scurte, ascuțite, cu toc cui, dintr-un material care pare să imite jos o bucată de masă maro și sus niște petice de blugi – nu ne întrebați de ce, cum sau când, pentru că nici noi nu știm. Fustă mini din denim, cu decolorări maronii, ca de rugină. Peste toate, o curea lată, haiducească, gen brâu de Avram Iancu, în care parcă mai lipsește doar o brișcă, o bucată de slănină și un fluier de mânat oile.

Sus, demența continuă: top floral de-ți joacă ochii ping-pong în cap, o cravată din același material și, ca piesă finală, un trandafir portocaliu uriaș prins la gât. I-o fi plăcut Trandafirul Galben cu Mărgelatu. Pare foarte pasionată de istorie în orice caz. Postura cu mâinile depărtate pare să spună „ta-na-naaa, uitați-mă ce bine sunt!”, completată de un zâmbet larg, sigur pe el. Poza arată exact cum sună melodiile ei. Din acest punct de vedere, nota 10 pentru coerență.

Claudia Pavel Cream, sursa- CanCan.ro

De la Candy la scandaluri și declarații tăioase

După plecarea din trupa Candy, Claudia Pavel a încercat să se reinventeze ca artist solo sub numele Cream, beneficiind de sprijinul MediaPro și al lui Marius Moga. Cu toate acestea, succesul a întârziat să apară, iar artista avea să declare ulterior că albumul „48 de ore” a fost un eșec total, afirmând că piesele nu o reprezentau și că nu meritau succes. Relația cu producătorii s-a deteriorat rapid, Claudia ajungând să-i acuze public atât pe Marius Moga, cât și pe fratele acestuia, Iulian, pentru condițiile dificile de la filmări.

În presă au apărut relatări despre probleme medicale grave suferite pe platourile de filmare, inclusiv episoade de șoc și stop cardio-respirator, povești care au alimentat imaginea unei cariere marcate mai degrabă de controverse decât de reușite muzicale. În final, Cream a rămas mai degrabă un personaj monden decât un nume cu greutate în industria muzicală, iar aparițiile ei — fie ele pe scenă sau în fotografii — au spus adesea mai mult decât piesele lansate.

CITEȘTE ȘI:

Claudia Cream, atac la Ionuț Ghenu: „Dacă divorțează Lora de el, tot ‘fosta lui Dan Badea’ rămâne”

Claudia Pavel s-a reprofilat! Vedeta de la noi a dat lovitura peste Ocean

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×