Criminalul din Caracal va fi supus detectorului de minciuni

Criminalul din Caracal va fi supus detectorului de minciuni
Gheorghe Dincă, "monstrul din Caracal"

Chiar dacă până acum a fost confuz în explicații, Gheorghe Dincă ar putea fi obligat să spună adevărul! Potrivit unor surse din anchetă, acesta va fi supus detectorului de minciuni.

Șeful DIICOT Felix Bănilă a anunțat miercuri, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Dincă va fi testat cu aparatul poligraf, inculpatul dându-și consimțământul în acest sens.

„Da, avem și consimțământul dat de inculpat în acest sens, urmează să fie testat”, a spus Bănilă.

Anchetatorii speră să afle astfel adevărul privind soarta Alexandrei Măceşanu, dar şi a celorlalte posibile victime ale criminalului din Caracal. Există tot mai multe voci care susţin că Alexandra ar putea fi în continuare în viaţă, însă Gheorghe Dincă nu a vrut până acum să facă declaraţii clare în acest caz.

S-a găsit ADN-ul Alexandrei în locuința suspectului

Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că ADN-ul Alexandrei Măceșanu a fost găsit atât în locuința lui Gheorghe Dincă, cât și în mașina acestuia, însă nu și pe fragmentele osoase găsite în cazanul din curte.

„S-a găsit ADN aparținând victimei, dar nu pe fragmentele osoase găsite în acel cazan. S-a stabilit cu siguranță, pe baza problelor ADN, prezența Alexandrei atât în locuință, cât și în mașina inculpatului„, a declarat Felix Bănilă.

Anterior, șeful DIICOT, Felix Bănilă, a explicat, că în urma propriilor verificări, a observat că butoiul unde au fost găsite fragmente osoase despre care se crede că sunt ale Alexandrei nu este un butoi, ci un arzător improvizat, care acționează ca o sobă. „Avem fragmente osoase ridicate. (…) Victima este un minor de 15 ani. Admițând că ar fi fost arsă în butoi metalic… Am fost și m-am edificat. Am constatat că nu este un butoi în adevăratul sens al cuvântului, ci este un arzător improvizat. Este vorba de un suport metalic confecționat artizanal, cel mai probabil de inculpat, pentru a arde diverse obiecte. Butoiul nu are capace la ambele capete ale cilindrului. El este așezat pe un chirostiu metalic și focul este dedesubt. Fucnționează ca o sobă improvizată”, a explicat șeful DIICOT, Felix Bănilă.

Vineri, oamenii legii au găsit, la domiciliul lui Dincă Gheorghe, haine arse într-un butoi, oase, bijuterii, 5 pungi de carne în congelator (stabilindu-se că niciuna nu era de natură umană).

Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că Direcția nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informațiile apărute în spațiul public nu sunt confirmate încă.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!