Cristian Cioacă își lansează cartea! Dezvăluiri uluitoare despre dispariția Elodiei: ”E ca un fel de jurnal”

Cristian Cioacă își lansează cartea! Dezvăluiri uluitoare despre dispariția Elodiei: ”E ca un fel de jurnal”

Precum mulți dintre cei care petrec câțiva ani în spatele gratiilor, Cristian Cioacă se pregătește să își lanseze propria carte. Se pare că anii pe care i-a stat în închisoare i-au adus inspirație, iar acum bărbatul este în căutarea unei edituri care să îi publice cartea autobiografică. În cartea pe care urmează să o lanseze, fostul polițist împărtășește partea lui de adevăr referitoare la dispariția fostei sale soții, avocata Elodia Ghinescu.

În anul 2014, Cristian Cioacă era condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. De asemenea, tot atunci, judecătorii l-au obligat să plătească suma de 135.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de Parchet în timpul urmăririi penale în dosarul de omor. Cazul lui Cristina Cioacă a fost unul fără precedent în sistemul judiciar din România, căci inculpatul a fost condamnat la închisoare fără ca trupul neînsuflețit al celei pe care se presupune că ar fi ucis-o să fie găsit.

(CITEȘTE ȘI: Mama Elodiei nu și-a mai văzut nepotul de peste zece ani. Emilia Ghinescu, strigăt disperat de ajutor: ”Cred că a fost înfiat!”)

Cristian Cioacă își lansează carte

Așa cum spuneam, Cristian Cioacă se pare că are planuri mari de viitor și vrea să aducă în fața oamenilor partea sa de adevăr. Fostul polițist își lansează o carte autobiografică, iar potrivit declarațiilor făcute de mama sa volumul va fi disponibil pe piață, cel mai probabil, în prima parte a anului viitor.

Acum, Cristian Cioacă este în căutarea unei edituri care să îi publice volumul și poate dezvăluirile făcute de acesta o să ajute la elucidarea misterului dispariției Elodiei Ghinescu. Sau este posibil ca totul să se adâncească și mai mult, rămâne de văzut.

„Băiatul meu vrea să publice o carte pe care a scris-o în închisoare, e despre ce a trăit el în tot această perioadă. E ca un fel de jurnal, în prezent își caută o editură care să i-o publice, eu cred că lumea ar fi interesată să afle punctul de vedere al lui Cristian Cioacă”, a declarat Florica Cioacă, potrivit fanatik.ro.

De asemenea, mama fostului polițist a vorbit și despre toată perioada în care fiul ei a stat în spatele gratiilor. Aceasta spune că a suferit foarte mult în tot acest timp, mai ales pentru că îl consideră pe bărat nevinovat. Femeia are încredere în fiul ei și spune că a trăit un adevărat calvar cât timp acesta a fost închis.

„Și eu, ca mamă, am făcut pușcărie în acești zece ani pe care el i-a petrecut la închisoare. Atât de mult am suferit din cauza faptului că el a stat acolo nevinovat. Sufletul meu s-a mai liniștit deoarece în fiecare seară citesc cărți religioase. Dumnezeu este mare și are grijă de noi, am încredere că adevărul va ieși până la urmă la iveală”, a mai spus Florica Cioacă.

(VEZI ȘI: Cristian Cioacă a comis-o din nou, la 17 ani de la dispariția Elodiei Ghinescu: „I-a luat tot, și viața, și tot ce…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!