Cum arăta, de fapt, Lino Golden în adolescență. Acum e idol pentru mulți tineri, dar atunci era complet diferit

Cum arăta, de fapt, Lino Golden în adolescență. Acum e idol pentru mulți tineri, dar atunci era complet diferit

Lino Golden este unul dintre artiștii apreciați din România și are numeroși fani. Acum afișează o imagine de băiat rău, este plin de tatuaje și are un corp de invidiat. Însă, Lion Golden nu a arătat mereu așa. Fanii înfocați știu că în vremea adolescenței artistul se lupta cu kilogramele în plus și avea o cu totul altă imagine. Cum arăta Lino Golden la 16 ani?

Lino Golden se numără printre vedetele care au marcat o schimbare radicală. În copilărie, dar și în adolescență, artistul arăta cu totul diferit. Era supraponderal și pentru o vreme bună s-a luptat cu kilogramele în plus. La vârsta de 16 ani, Lino Golden ajunsese să cântărească 100 de kilograme, iar acela a fost momentul în care a decis că trebuie să își schimbe stilul de viață.

A început timid, cu două minute de alergat. Au fost unele dintre cele mai grele minute din viața lui, la final artistul gândindu-se să cheme salvarea. Însă, ambiția lui Lino Golden a fost mare și nu a renunța. Pe lângă mișcarea fizică, trapper-ul și-a îndreptat atenția și către dietă și a început un proces amplu de slăbire.

„Când eram gras, adică toată viața mea, aveam la 16 ani 100 de kilograme, iar atunci m-am gândit să slăbesc și a început procesul. Am început să alerg în parc, dar am alergat două minute și era să chem ambulanța, pentru că mi s-a făcut rău. Am început să învăț despre dietă și despre ce trebuie să mănânc. Au venit toate pe parcurs”, a declarat Lino Gloden.

Lino Golden, transformare spectaculoasă/ Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: DRAMA NEȘTIUTĂ A ARTISTULUI LINO GOLDEN. DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ALE CÂNTĂREȚULUI: „MEREU O SĂ FIE UN GOL IMENS ÎN INIMA MEA”)

Dieta lui Lino Golden

Pentru a scăpa rapid de kilogramele în plus Lino Golden a urmărit două direcții: dietă și sport. Artistul a început să alerge zilnic și să mănânce mult mai light, bazându-se în principal pe salate și pui. Astfel a reușit ca în prima lună să dea jos 10 kilograme. A păstrat ritmul, iar după trei luni avea cu 30 de kilograme mai puțin.

De-a lungul timpului, Lino Golden a mai avut fluctuații de greutate, însă nu s-a mai lăsat bătut. A luptat cu kilogramele în plus și în cele din urmă a câștigat războiul. Acum are un corp de invidiat și mulți tineri și-ar dori pătrățele ca ale lui.

„După ce am început dieta am mâncat numai light, adică salată, piept de pui, ouă, ovăz. Prima chestie a fost alergatul, după a fost și dieta. Au fost super importante ambele chestii. În prima lună am slăbit 10 kilograme, după alergat, iar după două luni încă 10 kilograme și în total, în trei luni, s-au făcut 30 de kilograme. După ce am slăbit atunci, a venit bacul, stresul și m-am îngrășat iar 15 kilograme, iar după a trebuit să le dau jos. A fost mult mai greu”, a mai spus Lino Golden.

(VEZI ȘI: BMW-UL A FOST GRAV AVARIAT, IAR CÂNTĂREȚUL A AJUNS LA SPITAL: LINO GOLDEN, LOVIT DE TRAMVAI!)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Dolly Parton, acuzat că a încercat să evite primirea unei citații. Locuința bărbatului, blocată cu sârmă ghimpată
Click.ro
Nepotul lui Dolly Parton, acuzat că a încercat să evite primirea unei citații. Locuința bărbatului, blocată cu sârmă ghimpată
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Gandul.ro
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea