Un moment tensionat de la Insula Iubirii a scos la iveală un detaliu care a atras imediat atenția Gabriellei Barbu. În timpul unei discuții sincere cu Prințul Marco, ispita a aflat ce a spus Bianca la al doilea bonfire avut pe insulă despre o posibilă infidelitate a soțului ei, iar reacția brunetei a fost una fără echivoc.
Declarația făcută de Bianca, potrivit căreia l-ar putea ierta pe Marco dacă acesta ar înșela-o, a stârnit o dezbatere intensă între concurent și Gabriella Barbu. Mai mult, conversația l-a determinat pe Marco să vorbească deschis despre situația complicată în care se află și despre sentimentele care îl pun în dificultate.
De ce ar putea Prințul Marco să o înșele pe Bianca
În timpul unei conversații purtate cu Gabriella Barbu, Prințul Marco a decis să aducă în discuție un lucru care îi rămasese în minte după unul dintre bonfire-urile din emisiune. Acesta i-a povestit ispitei că Bianca a făcut o afirmație neașteptată atunci când a vorbit despre relația lor și despre posibilitatea apariției unei infidelități.
„Gata, vreau să-ți zic ceva. Voiam să-ți zic ceva la final, dar, dacă ai zis că vrei să pleci mâine, o să-ți zic acum. La al doilea bonfire, Bianca, atunci când vorbea, a zis că, dacă eu aș înșela-o, ea m-ar ierta.”
Mărturisirea a stârnit imediat curiozitatea Gabriellei, care a încercat să înțeleagă cum privește Marco o astfel de situație și dacă vede ceva firesc într-o asemenea reacție.
„Și tu vezi ceva normal în asta?”
În fața întrebării directe, Marco nu a reușit să ofere un răspuns clar și s-a limitat să spună:
„Nu pot…”
Gabriella Barbu a avut o reacție categorică
După ce a aflat ce spusese Bianca, Gabriella Barbu și-a expus punctul de vedere fără ocolișuri. Ispita a susținut că iertarea unei infidelități nu reprezintă o soluție reală și că efectele unui astfel de moment pot afecta definitiv o relație.
„Bine, dar ți se pare normal? Și nu e doar că nu merită asta. Nimeni nu ar trebui să-și permită luxul să i se spună: „Eu te înșel și tu mă ierți”. Dacă cineva mă înșală și eu îl iert? Pe naiba îl iert! Marco, nu poți să ierți. Porți ranchiună toată viața pentru asta. Vei folosi asta ca scuză și îi vei spune toată viața partenerului tău: „Sigur, dacă nu făceai asta, lucrurile stăteau altfel”, înțelegi? Iertatul unei înșelări nu există, Marco, ia-o cum vrei. E o capcană. Este chiar o sabie cu două tăișuri.”
Discuția dintre cei doi a scos în evidență diferențele de percepție asupra relațiilor și a limitelor care nu ar trebui depășite într-un cuplu. În același timp, schimbul de replici a demonstrat că Marco începe să privească altfel situația în care se află.
Marco recunoaște că sentimentele sale pot răni pe toată lumea
Impactul conversației cu Gabriella Barbu s-a văzut și în declarațiile făcute ulterior de concurent. La testimonial, Marco a admis că experiența din emisiune îl obligă să se confrunte cu întrebări pe care până acum le-a evitat și să analizeze mai atent ceea ce simte.
„Da, a fost o situație foarte emoționantă pe acele scări și îmi pune mereu în cap unele întrebări de care am fugit. Începe să mă facă să mă gândesc mai mult la mine, să mă bucur mai mult de mine. Și eu simt pentru ea ceva și sunt într-o situație în care pot răni pe toți din jurul meu: pe Bianca, pe ea, pe mine”, a spus Marco la testimonial.
CITEŞTE ŞI: Prințul Marco nu a ”tradus-o” pe Bianca doar cu Gabriella de la Insula iubirii. Culmea, perechea lui a știut
Drama neștiută a Prințului Marco. A fost abandonat de mamă când avea doar 15 ani