Diana Dumitrescu a aflat sexul copilului pe care îl poartă în pântece! “Voiam să țin asta pentru noi…” Actrița, mărturisiri, în premieră, despre sarcină

Diana Dumitrescu a făcut dezvăluiri despre sarcina ei, ocazie cu care a anunțat că urmează să nască un băiețel.

“Da, e băiat. Sperăm că se menține băiat până la nouă luni! Voiam să țin asta pentru noi și am zis că nu spun”, a spus Diana Dumitrescu la un post de televiziune.

În vârstă de 35 de ani, Diana Dumitrescu a dezvăluit în luna că este însărcinată. Ea a publicat o fotografie în care își etala cu mândrie burtica de graviduță. Actrița a aflat marea veste în timp ce se afla într-un city-break.

“Sunt absolut în al nouălea cer! Sunt extrem extrem de fericită! Nu-mi vine să cred. Abia am trecut de primele trei luni, încă mă obişnuiesc, încă mă uit în oglindă. Ceva e acolo şi creşte. Am la eco fost i-am auzit inimioara, e bine, aşteptăm în două trei zile să vedem ce este. Eu îmi doresc un copil fie sănătos iar el îşi doreşte un băiat, ca orice bărbat. Am aşteptat 10 ani să rămân însărcinată. Părinţii sunt în culmea fericirii. Eu mai am o nepoţică dar părinţii lui vor fi bunici pentru prima dată. Sunt mai agitată şi mai nervoasă dar majoritatea zilelor mă odihnesc. Nu mănânc pentru doi dar mănânc de toate. Deja am luat 5 kilograme”, a mai spus Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu și Alin Boroi s-au căsătorit anul trecut

Diana Dumitrescu (n.: 30 septembrie 1983 în Constanța) a devenit soția lui Alin Boroi în cadrul unei ceremonii care a avut loc în mare secret anul trecut. Vestea că au făcut nunta a fost dată de actriță pe 16 septembrie 2018. În toamna lui 2017, frumoasa vedetă a povestit în cadrul unui interviu cum a fost cerută în căsătorie: “Am fost cerută în căsătorie în iarnă. A căzut în genunchi şi mi-a zis: vrei să fii soţia mea? Am zis Da. Am fost foarte surprinsă. S-a întâmplat în ajun de Crăciun, când ne dădeam cadourile”.

Diana Dumitrescu se află la a doua căsătorie. În trecut, actrița, care este cunoscută publicului din țara noastră grație telenovelelor în care a jucat de-a lungul timpului, a fost căsătorită cu Ion Ducu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare