E oficial: sunt împreună! Cu cine se iubește, de fapt, Doinița Oancea! Poză în timp ce se sărută

• Vedete

Gata, oficial, Doinița Oancea a început să posteze imagini cu bărbatul care o face fericită de mai bine de doi ani și pe care până de curând l-a ținut ascuns de aparatele de fotografiat și camerele de filmat. Și… dezinvoltă, cum o știm, actrița a făcut publice două ipostaze în care apare în cuibușorul de nebunii.

Doinița Oancea, surprinsă în așternut într-un moment intim cu iubitul ei

Ea a publicat aceeași imagine, însă cu mici modificări și pe Instagram Stories, dar și ca postare normală pe cunoscuta rețea de socializare. În dreptul imaginii urcată pe contul ei de Instagram, actrița a scris un mesaj în limba engleză: “#sometimes (n.r.: #uneori)”.

“Frumoșii mei ❤️❤️❤️”, “Nebunilor”, “Drăguț?” sunt trei dintre comentariile lăsate de prietenii virtuali.

“(n.r.: Viața mea sentimentală) s-a echilibrat de multă vreme, doar că nu am vrut să fac eu public absolut nimic și chiar dacă există o poză, două, trei sau vor exista chiar și mai multe, detalii nu o să dau foarte multe pentru că cred că poveștile personale trebuie să rămână cât se poate de personale. (…). Eu, să știi, că sunt fericită. Fericirea vine din lucruri foarte mici. Fericită eram și acum un an, doar că nu știa publicul că am eu neapărat un iubit”, a mărturisit Doinița Oancea într-un interviu oferit la sfârșitul lunii trecute la Antena Stars.

Doinița Oancea și Adrian Călin formează un cuplu din 2016

Doinița Oancea s-a născut pe 15 februarie 1983 în București. Ea a devenit cunoscută pentru rolurile pe care le-a avut în diverse telenovele româneşti. În viaţa personală, Doiniţa Oancea s-a iubit cu Ionuţ Ghenu, managerul Lorei şi actualul iubit al artistei. De-a lungul timpului s-a tot vehiculat că între ea și Augustin Viziru ar fi mai mult decât o relație de prietenie, însă, în realitate, nu e adevărat.

De mai bine de doi ani, Doinița Oancea trăiește o frumoasă poveste alături de artistul plastic Adrian Călin. Cei doi s-au cunoscut în 2015, în timpul filmărilor de la show-ul “Super Trip” de la PRO TV. Timp ce mai bine de un an și jumătate, ei nu au publicat poze în care apar împreună. Însă, vara aceasta, Adrian Călin a anunțat oficial pe Facebook că este într-o relație. Postarea a fost una generală, fără să specifice prietenilor virtuali cine este femeia care îl face fericit. El a precizat doar că este într-o relație „#cucinetrebuie”

“După emisiune, am rămas în nişte relaţii care s-au transformat în timp. Am trecut de la prietenie, la relaţie. Suntem împreună”, a declarat Doiniţa Oancea pentru Click.ro
Iubitul ei, Adrian Călin, este un artist plastic, absolvent al Universității Naționale de Artă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”