Doliu în lumea artistică! Un cunoscut actor a murit pe scenă, în timpul unei piese de teatru

Doliu în lumea artistică! Un cunoscut actor a murit pe scenă, în timpul unei piese de teatru
sursa foto: X /Calgary Herald

Îndrăgitul actor canadian Julien Arnold, a decedat pe scenă în timpul unei reprezentaţii a piesei „A Christmas Carol” la Citadel Theatre, din Edmonton.

Incidentul petrecut în timpul reprezentaţiei i-a lăsat înmărmuriți atât pe spectatori, cât și pe colegii de scenă. Actorul s-a prăbuşit pe scenă, iar ceea ce părea desprins din scenariu pentru audiență, a fost de neînțeles pentru colegi.

Potrivit Deadline, paramedicii l-au resuscitat timp de o oră, însă fără prea mult succes. Inima actorului a refuzat să mai bată. Cauza exactă a decesului nu a fost încă determinată și legiștii urmează să o stabilească la autopsie.

Arnold, în vârstă de 60 de ani, interpreta rolurile lui Marley şi Mr. Fezziwig în ce a devenit ultimul său spectacol. Nu era cunoscut cu afecțiuni medicale.

Colegii vor dedica spectacolele rămase din „A Christmas Carol” cinstirii memoriei actorului, care era unul din veteranii trupei.

Citește și: Cum se comporta Prigoană cu Bahmu și cu Mihaela. Abia acum s-a aflat tot adevărul!

Julien Arnold era iubit de întreaga comunitate

Decesul subit a survenit poate fi comparat cu al marelui scriitor și actor francez Molière. Dincolo de tragedia imensă și șocul suferit de către toți cei prezenți, Julien Arnold va fi mereu amintit pentru talentul și dedicarea sa pe scenă.

„Decesul lui Julien este o pierdere mare pentru toți cei care l-au cunoscut: familie, prieteni și colegi. Prin piesele remarcabile pe care le-a jucat, a adus lumină în sufletele spectatorilor din Edmonton. A fost un prieten drag al comunităţii teatrale și s-a stins din păcate mult prea devreme”, a transmis tratrul Citadel printr-un comunicat.

Originar din Edmonton, Canada,  și absolvent al Universităţii din Alberta în 1989, secția actorie, Arnold a fost unul dintre cei mai buni actori de teatru ai generației sale.

A jucat în numeroase producţii teatrale și printre cele mai cunoscute amintim „The Wizard of Oz”, „Beauty and the Beast” şi „A Midsummer Night’s Dream”. Pe lângă meseria de actor, a fondat o companie de teatru prin care organiza anual Festivalul Shakespeare din Edmonton.

Citește și: Semnul divin pe care Lucas, nepotul mort al lui Marymar, l-a trimis familiei. Iubita lui Tzancă Uraganu’ a rămas fără cuvinte!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi