Doliu la Hollywood! Actorul și soția lui, morți după un incendiu devastator

Lumea filmului și a televiziunii este în stare de șoc după moartea actorului Paul Avery, cunoscut publicului pentru rolul său din celebrul serial „All My Children”. Artistul și soția lui, Sheila Avery, și-au pierdut viața în urma unui incendiu violent care le-a cuprins locuința din New Jersey.

Nenorocirea s-a petrecut în noaptea de 16 iunie, cu puțin înainte de ora 01:00. Autoritățile au fost alertate că o casă de pe Mohican Road, în localitatea Blairstown, este cuprinsă de flăcări și că în interior s-ar afla persoane blocate.

Când echipele de intervenție au ajuns la fața locului, incendiul era deja în floare. Pompierii au intrat în locuință și i-au găsit pe Paul și Sheila Avery inconștienți. Cei doi au fost scoși de urgență din casă, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare.

Din păcate, eforturile medicilor nu au fost suficiente. Actorul și soția sa au fost transportați la spital în stare critică, însă au murit la scurt timp după internare. Deocamdată, autoritățile nu au stabilit cauza exactă a incendiului, iar ancheta este în desfășurare.

Cine a fost Paul Avery

Pentru milioane de telespectatori, Paul Avery a rămas celebrul Hughie, barmanul localului Foxy’s din serialul „All My Children”, producție în care a jucat timp de 12 ani.

Actorul a apărut în numeroase filme și producții TV încă din anii ’70. Unul dintre primele sale roluri importante a fost în filmul „Superman” din 1978, unde a interpretat un cameraman de televiziune.

Moartea lui a provocat un val de emoție în comunitatea din Blairstown, acolo unde era extrem de apreciat. Cei care l-au cunoscut spun că Paul Avery a fost mult mai mult decât un actor.

„Am primit un telefon în care mi s-a spus ce s-a întâmplat și, pur și simplu, nu mi-a venit să cred. Îmi plăcea să spun despre Paul că era cel mai interesant om din lume, pentru că exact asta era. Dacă te gândești la tot ce a făcut de-a lungul vieții – actorie, parașutism, veteran al războiului din Vietnam, fondator de ziar – era cu adevărat remarcabil. Moartea lui va lăsa un gol imens. Nu doar în Blairstown, ci și în localitățile din jur. Cred că ne va lipsi enorm și vom realiza tot mai mult acest lucru pe măsură ce timpul va trece.”, a declarat Joe Phalon, unul dintre apropiații actorului.

CITEȘTE ȘI:

Turist de 18 ani, ucis într-un accident cu o trăsură trasă de cai în Central Park. Tragedia reaprinde controversa din jurul industriei din New York

Însărcinată în ultimul trimestru, vedeta Netflix a surprins fanii cu o coregrafie spectaculoasă. „Aș face orice ca să iasă acest copil”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!