Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 46 de ani din Botoșani. Petru Iacob lucra ca inginer silvic, fiind șeful Districtului Silvic Bucecea din cadrul Ocolului Silvic Botoșani. Acesta și-a dat ultima suflare în timp ce lua parte la o lucrare de toaletare a arborilor. Se pare că o creangă căzută din copac și l-a lovit pe bărbat în cap. Acesta a murit pe loc.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, în incinta unei unităţi militare din municipiul Botoşani. Petru și colegii săi fuseseră angajați pentru a face toaletarea copacilor. În timp ce copacii erau tăiați, o creangă masivă a fost retezată și l-a lovit pe inginer direct în cap.
O creangă i-a adus sfârșitul
Petru Iacob a murit fulgerător, în timp ce lua parte la lucrări de toaletare a arborilor. Se pare că, în timp ce copacii erau tăiați, o creangă mare a fost retezată. Însă, inițial, creanga nu a căzut, ci a rămas suspendată, agățată de restul coroanei.
Mai apoi, într-o fracțiune de secundă, creanga s-a desprins și a căzut direct peste inginer. Bărbatul a fost lovit în zona capului. Alarma a fost dată imediat, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru inginer. Acesta a murit pe loc.
„Din informațiile preliminare, în timpul secționării arborilor, o creangă rămasă suspendată la înălțime, cu extremitatea ascuțită în urma tăierii, a provocat unui muncitor un traumatism cranio-cerebral penetrant, cu leziuni incompatibile cu viața. Evenimentul s-a produs brusc, fără ca persoanele aflate în apropiere să poată anticipa pericolul”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Pentru a fost ucis de o creangă /Foto: Social media
Petru Iacob s-a stins din viață la vârsta de doar 46 de ani. Decesul prematur al acestuia a adus multă durere pentru familie și colegi. Mesajele de condoleanțe au curs în mediul online.
„Dispariția sa fulgerătoare lasă un gol imens în rândul comunității noastre profesionale. Un om devotat trup și suflet pădurii, un inginer de o înaltă ținută profesională, un coleg cald, corect și un sprijin de nădejde pentru toți cei care au avut onoarea de a lucra alături de el.
Petrică Iacob va rămâne în memoria noastră drept un model de dăruire și demnitate. În aceste momente de grea încercare, ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către familia îndoliată. Transmitem cele mai sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune celor dragi. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și lumină!”, este mesajul transmis de colegii lui Petru.
CITEȘTE ȘI: