Anul școlar 2026-2027 se apropie cu pași repezi. Preșcolarii și elevii care provin din familii defavorizate vor primi ajutor din partea statului. Aceștia vor putea beneficia de 500 de lei pentru achiziționarea rechizițiilor.
Programul se adresează elevilor care nu au o situație financiară bună. Până în acest moment, oficialii nu au menționat o dată la care se vor oferi tichetele sociale, însă un aspect important de precizat este că se vor acorda pe suport electronic și doar o dată pe an.
Astfel, părinții vor putea cumpăra rechizitele și materialele necesare pentru participarea la cursuri. De asemenea, pentru a fi eligibili, trebuie să îndeplinească câteva condiții.
Elevii și preșcolarii primesc 500 de lei pentru rechizite
Schema națională este reglementată prin OUG nr. 83/2023 și este acordată în limita bugetului disponibil, dar și cu respectarea condițiilor Programului de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Este destinat preșcolarilor și elevilor din învățământul de stat primar și gimnazial care provin din medii defavorizate. Liceenii și copiii înscriși în unități de învățământ particulare nu vor putea beneficia de acest ajutor social.
Suma va fi acordată într-o singură tranșă, însă până în acest moment nu s-a prevăzut nicio dată concretă. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene coordonează implementarea programului. Totodată, cardurile sunt distribuite de inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.
Care sunt condițiile
Pentru a beneficia de tichetele sociale, una dintre condiții este ca elevul să fie înscris la o școală de stat și să provină dintr-o familie al cărei venit mediu lunar pe membru, obținut în iulie 2026, să nu depășească 50% din salariul minim brut pe țară.
Salariul minim brut a crescut și este de 4.325 de lei, ceea ce înseamnă un plafon de 2.162,50 de lei net pe membru de familie. Părintele sau tutorele legal trebuie să depună cererea la unitatea de învățământ și să declare veniturile.
VEZI ȘI: Cum va fi vremea în prima zi de școală. Prognoza meteo pentru 31 august – 7 septembrie 2026