EXCLUSIV. Gestul făcut de familia Iorgulescu în ziua înmormântării lui Dany Vicol. Fosta lui soție a rupt tăcerea

Publicat: 13/09/2019 | 16:50

Fosta soție a lui Dany Vicol a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, despre drama provocată de Gino Iorgulescu la sfârșitul săptămânii trecute. Femeia care i-a dăruit tânărului o fetiță a dezvăluit ce gest a făcut familia Iorgulescu în ziua înmormântării fostului soț. 

Citește și: Ultimele informații despre starea lui Mario Iorgulescu. Anunțul făcut acum de medicii de la Elias

Gestul făcut de familia Iorgulescu în ziua înmormântării lui Dany Vicol

Fosta soție a lui Dany Vicol este foarte afectată de moartea fulgerătoare a acestuia și a declarat că nici ea și nici fiica sa nu au mers ieri la înmormântare. Mai mult, femeia a povestit că fetița de șapte anișori nu știe că tatăl ei nu mai există pe această lume. În cadrul interviului, tânăra a mai dezvăluit că a cerut ajutorul unui psiholog ca să afle cum poate să îi spună copilei că nu se va mai întâlni niciodată cu tatăl său. Ea susține că familia Iorgulescu nu a trimis nicio coroană pentru Dany Vicol și nu s-au oferit să ajute cu bani la înmormântare.

“N-am putut să merg la înmormântare, am stat acasă cu fetița, ea nu știe că tatăl ei a murit. Au mers doar părinții mei acolo… Din câte știu, din câte mi s-a spus, familia Iorgulescu nu a trimis nicio coroană cu flori, nu au ajutat cu nimic la înmormântare”, a mărturisit fosta soție a lui Dany Vicol în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, care a transmis LIVE ieri înmormântarea tânărului de 24 de ani.
Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, Gabriela și Gino Iorgulescu s-au oferit să aibă grijă de cei doi copii pe care Dany Vicol îi are din relații diferite.
“Copilul meu a lăsat o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 4 luni. Fetiţei nu i-am zis că tatăl ei a murit. Am dus-o la bunicii ceilalţi. Nici la ora actuală nu ştie că tatăl ei e mort. Întâi, să-l ducem pe el la locul lui şi apoi vedem cum facem. Am fost şi la psiholog să întrebăm şi au zis că nu e bine să o aducem aici. Sa o ducem într-un parc, sa-i explicam că tati a plecat la Doamne Doamne”, a povestit mama lui Dany Vicol, relatează adevarul.ro.

Citește și: Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea cu peste 240 km/h! Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge

Mario Iorgulescu a provocat un accident mortal

În vârstă de 24 de ani, Mario Iorgulescu a provocat un accident mortal în zorii zilei de duminică, 8 septembrie. La ora 03:05, în timp ce se afla pe Șoseaua Chitila, el a pierdut controlul noului său bolid – un Aston Martin DBS – și a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent de un autoturism care circula regulamentar. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropierea tragediei s-a văzut că mașina fiului lui Gino Iorgulescu a luat foc în urma impactului. Matei, un martor la incidentul rutier, a povestit pentru CANCAN.RO, site-ul nr.1. din România, că el l-a scos din autoturismul cuprins de flăcări pe băiatul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. Accidentul i-a fost fatal lui Dany Vicol, care a fost proiectat din autoturismul personal la o distanță de 20 de metri. Matei a mai dezvăluit că tânărul de 24 de ani nu a murit pe loc, ci a mai trăit câteva secunde după impactul devastator și că a apucat să-l întrebe ceva.

Surse din Poliție au dezvăluit că acul vitezometrului de la mașina lui Mario Iorgulescu s-a oprit la 240 km/h. Nu este sigur însă că mașina lui Iorgulescu avea această viteză. Se mai întâmplă, în cazul accidentelor rutiere, ca acul vitezometrului să meargă până la viteza maximă și să se oprească la capăt.

Alina Dragusin