Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea cu peste 240 km/h! Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge

• Știri

O demonstraţie realizată cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge arată starea în care se afla, de fapt, Mario Iorgulescu atunci când își pilota noua mașină: Aston Martin DBS în valoare de 300.000 de euro. După cum puteți vedea în imaginile din galeria foto a articolului, cel care îi testează cu greu este capabil să urce două trepte, să deschisă portiera, să se aşeze la volan. Așadar… condusul nu încape în discuție. 

Citește și: Medicii de la Spitalul Elias spun că starea lui Mario Iorgulescu este în continuare gravă

Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea cu peste 240 km/h

Oficial, nu se vorbeşte despre alcoolemia lui Mario Iorgulescu de la momentul 0, adică atunci când se afla la volan, însă specialiştii spun că aceste rezultate pot indica o alcoolemie de până la 2,20 la momentul accidentului. Vă reamintim însă că primele teste efectuate pe probele prelevate au indicat că acesta avea 1,96 alcool pur în sânge, iar la a doua testare a ieșit 1,76 alcool pur în sânge.

Oficial, nu se vorbeşte despre alcoolemia lui Mario Iorgulescu de la momentul 0, adică atunci când se afla la volan, însă specialiştii spun că aceste rezultate pot indica o alcoolemie de până la 2,20 la momentul accidentului.

“2,20 alcool pur în sânge înseamnă comă alcoolică. Poate că mai mult decât o comă alcoolică duce la o nonreacție: nu am timp să percep lucrurile, nu nu am timp să reacționez, nu am timp să fac nimic aproape; privesc într-un punct fix, țintă și colo am rămas cu privirea ”, a declarat Sorin Bădică, instructor auto pentru Știrile Pro TV.

Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge © captură video PRO TV

Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge © captură video PRO TV

Mario Iorgulescu a provocat un accident mortal

În vârstă de 24 de ani, Mario Iorgulescu a provocat un accident mortal în zorii zilei de duminică, 8 septembrie. La ora 03:05, în timp ce se afla pe Șoseaua Chitila, el a pierdut controlul noului său bolid – un Aston Martin DBS – și a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent de un autoturism care circula regulamentar. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropierea tragediei s-a văzut că mașina fiului lui Gino Iorgulescu a luat foc în urma impactului. Matei, un martor la incidentul rutier, a povestit pentru CANCAN.RO, site-ul nr.1. din România, că el l-a scos din autoturismul cuprins de flăcări pe băiatul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. Accidentul i-a fost fatal lui Dany Vicol, care a fost proiectat din autoturismul personal la o distanță de 20 de metri. Matei a mai dezvăluit că tânărul de 24 de ani nu a murit pe loc, ci a mai trăit câteva secunde după impactul devastator și că a apucat să-l întrebe ceva.

Surse din Poliție au dezvăluit că acul vitezometrului de la mașina lui Mario Iorgulescu s-a oprit la 240 km/h. Nu este sigur însă că mașina lui Iorgulescu avea această viteză. Se mai întâmplă, în cazul accidentelor rutiere, ca acul vitezometrului să meargă până la viteza maximă și să se oprească la capăt.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!