Falub adus să salveze Academica de la retrogradare: „E o situaţie dificilă, dar nu imposibilă!”

Falub adus să salveze Academica de la retrogradare: „E o situaţie dificilă, dar nu imposibilă!”

Adrian Falub este noul director tehnic al echipei Academica Clinceni, Potrivit site-ului oficial al ilfovenilor, înțelegerea cu Falub, care va fi direct răspunzător de pregătirea și rezultatele echipei, este valabilă până la finalul sezonului.

„Cred că lotul pe care îl are Academica Clinceni este bun, iar locul din clasament nu reflectă valoarea lui. În România, sistemul competiţional îţi dă posibilitatea să rezolvi problemele în play-out. E o situaţie dificilă, dar nu imposibilă. Eu am nevoie de toţi jucătorii care sunt aici. Sper ca toată lumea să fie cu gândul aici şi să rămână aici. Prioritare sunt cele trei meciuri care au mai rămas de jucat în acest an. Trebuie să luăm cât mai multe puncte din aceste partide. Echipa a arătat că are calitate. Nu poţi să câştigi împotriva lui Dinamo dacă nu te antrenezi cum trebuie înainte de meci şi nu ai antrenor. Asta înseamnă că sunt jucători care au calitate”, a declarat Adrian Falub.

Academica a început sezonul cu Ilie Poenaru pe bancă, tehnician cu care seoznul precedent a evoluat în play-off-ul Ligii 1. Ulterior acesta a renunțat la funcția de antrenor al echipei, locul său fiind luat de Ionuţ Chirilă, de care clubul ilfovean s-a despărţit în urmă cu o etapă. În rudna precedentă, pe bancă la meciul cu Dinamo, scor 1-0 a stat John Ene.

Academica este ultima în clasament, cu 7 puncte după 18 etape. Falub va debuta oficial pe banca ilfovenilor pe 10 decembrie, în deplasare, cu „U” Craiova 1948, duelul din Bănie urmând a conta pentru runda a 19-a a acestui sezon regular.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!