Fostul principe Nicolae și soția lui, Alina, fac dezvăluiri! Unde au petrecut luna de miere: “A fost ce am avut nevoie…“

Știri

Fostul principe  Nicolae și soția lui, Alina, s-au căsătorit în urmă cu câteva săptămâni, având o nuntă  de vis la Sinaia. Pentru luna de miere, ei nu au ales o destinație exotică, ci Delta Dunării. Vor să ajungă și într-o destinație exotică, însă abia la anul.

Suntem casatoriti, suntem foarte fericiti. Am plecat prin Delta o saptamana, a fost ce am avut nevoie: liniste, natura. La anul o sa mergem in ceva mai exotic„, a spus fostul Principe Nicolae.

Fostul principe a participat alături de soția sa, la un festival de vin din Cluj. El este un mare iubitor de vinuri românești. Nicolae al României și Alina-Maria Binder au avut ocazia să deguste vinuri rare dar și băuturi produse În România.

Ceremonia religioasă a fost grandioasă

Ceremonia religioasă a celor doi de la Biserica Sf.Ilie a fost grandioasă, iar oamenii veniţi la faţa locului au putut vedea şi asculta slujba pe un ecran imens amplasat în curtea bisericii. Toată lumea a fost cu ochii pe ținutele celor doi miri regali. Alina Binder a optat pentru o rochie albă, simplă cu un voal lung. Fostul Principe Nicolae a ales un costum simplu, de culoare gri,  elegant şi rafinat. Alături aceștia s-au aflat şi domnişoarele de onoare şi cavalerii de onoare. Dintre domnişoarele onoare face parte şi sora fostului principe Nicolae. (VEZI ȘI: CUM AU APĂRUT LA SINAIA PRINCIPELE NICOLAE SI LADY DI A ROMÂNIEI)

„Avem altfel de emoţii acum, uitându-ne în urmă şi văzând cum a ieşit evenimentul şi ce amploare a avut, suntem emoţionaţi de tot ajutorul pe care l-am primit. Mă bucur foarte mult că sora mea a venit şi a fost alături de noi în acest moment special. A fost foarte trist că familia mea nu a venit, dar am o familie nouă acum şi sper că vom avea o legătură cu familia mea în viitor, dar o am pe Alina, am socrii foarte drăguţi şi sunt foarte norocos că acum sunt alături de familia Alinei. A fost o tristeţe pentru noi că Familia Regală nu au fost alături de noi, dar noi suntem alături de ei şi sper că putem avea un proiect, sau mai multe proiecte în comun cu ei, pentru viitorul ţării noastre. Este o surpriză unde vom merge în luna de miere, dar vom sta în România pentru mai multe zile şi anul viitor vom avea o călătorie mai lungă. Începem luna de miere în ţară, în România, ţara noastră”,a spus fostul Principe Nicolae.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Click.ro
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani