Incredibil! Ce decizie a luat un bărbat, după ce a aflat că fiica sa are cancer în stadiul terminal

Incredibil! Ce decizie a luat un bărbat, după ce a aflat că fiica sa are cancer în stadiul terminal
Imagine reprezentativă. Foto: pexels.com

Un tată care a aflat că fiica sa are cancer în stadiu terminal a uimit pe toată lumea în momentul în care și-a făcut publică povestea. Iată cum a reacționat bărbatul în momentul în care a aflat că adolescenta consumă droguri.

Postarea făcută publică de bărbat a atras atenția multor persoane, mai ales după ce au citit cu atenție spusele acestuia. Mulți au fost împotriva gestului făcut de el, în timp ce unii l-au susținut, dată fiind situația.

VEZI ȘI: EMOȚIONANT! POVESTEA LUI CARMEN, TÂNĂRA VOLUNTARĂ SMURD CARE A SALVAT O VIAȚĂ ÎN TIMPUL LIBER

Cum a reacționat bărbatul în momentul în care a aflat că fiica sa consumă stupefiante

Bărbatul își începe povestea, explicând că în urmă cu 3 luni, a aflat că fiica sa de 16 ani a aflat că are cancer în stadiu terminal. Astfel, după ce familia a încercat o mulțime de tratamente care nu au funcționat, au luat decizia de a se bucura de ultimele momente petrecute împreună. Într-una din seri, mama tinerei a descoperit în camera sa câteva grame de marijuana, o țigară electronică și alcool, ceea ce a determinat-o să aibă o discuție serioasă cu aceasta.

CITEȘTE ȘI: POVESTEA EMOŢIONANTĂ A ANDREEI, TÂNĂRA ÎN SCAUN CU ROTILE CARE A ÎNVINS SISTEMUL ŞI PREJUDECĂŢILE CELOR DIN JUR ŞI ŞI-A ÎNDEPLINIT VISUL! A DEVENIT MEDIC ŞI ACUM…

Adolescenta de 16 ani a recunoscut că a încercat aceste vicii, deoarece își dorea ca înainte de a muri să știe care sunt lucrurile de care colegii săi se bucură atât de mult. Tatăl fetei mărturisește că este de acord cu consumul de marijuana, deoarece și el mai apelează la acest lucru din când în când. Însă, mama acesteia nu a privit cu ochi prea buni situația.

„Eu nu sunt împotriva drogurilor, având în vedere că trăim într-un stat în care acest lucru nu este ilegal. Fumez, dar nu electronice, beau și, ocazional, îmi rulez câte un joint. În mod normal, nu aș vrea să-mi văd copiii inhalând sau înghițind așa ceva, dar am crezut că pot face o excepție, ținând cont de circumstanțe.

Soția mea nu este de acord. Ea bea doar un pahar de vin din când în când și nu-i place nicotina sau marijuana. După o conversație, am decis să îi permit să consume ce vrea sub supravegherea mea, dar am pus o condiție: să cumpere stupefiantele din magazine și nu de la dealeri de stradă”, a scris bărbatul pe rețelele de socializare.

Ce părere au oamenii care au aflat povestea familiei

În încheierea postării de pe Reddit, bărbatul a dorit să știe ce părere au oamenii despre inițiativa sa. Mulți dintre cititori l-au mustrat pentru că i-a permis fiicei sale să încerce lucruri atât de nocive, în timp ce alții i-au dat dreptate și l-au susținut.

„Las-o să aibă un pic de libertate de acțiune și nu-i mai controla alegerile în acest fel. Sprijiniți-o și gândiți-vă ce experiențe ar dori cel mai mult să bifeze, cât timp mai are energie”, „O să moară tânără? Las-o să facă tot ce vrea. Pe bune”, „Aș lăsa-o să ia heroină dacă ar suferi de cancer și ar fi pe moarte”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Click.ro
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani