Iulia Vântur, despre mutarea în India: „M-am lăsat dusă de val și nu am știut ce o să mă aștepte”

Iulia Vântur, despre mutarea în India: „M-am lăsat dusă de val și nu am știut ce o să mă aștepte”

Iulia Vântur a oferit noi declarații despre cum a ajuns să se mute definitv în India. Fosta prezentatoare de la Pro Tv s-a întors recent în țară.

Iulia Vântur a precizat că, pentru a se putea obișnui într-o țară străină, a trebuit să învețe ce înseamnă toleranța.

„Traiul într-o țară străină te provoacă foarte mult. (…) Am învățat lecția toleranței. În momentul în care te izbești de o cultură nouă trebuie să înveți toleranța, altfel nu ai cum să supraviețuiești acolo. Trebuie să înveți să-i accepți pe cei din jur. (…) Ai nevoie de toleranță pentru asta. Au fost momente grele în care îmi doream doar să simt îmbrățișarea mamei mele sau a tatălui. E un sentiment pe care n-ai cum să-l înțelegi decât atunci când ești departe de familia ta”, a declarat Iulia Vântur la Antena Stars.

De asemenea, iubita lui Salman Khan a spus ș ice a făcut-o să se mute definitv în India.

„M-am lăsat dusă de val și ceea ce mi-a spus sufletul, aia am făcut. Nu am știut ce o să mă aștepte. Nu aveam nicio intenție profesională. (…) Am avut încredere în mine și în Dumnezeu. (…) Pentru o vreme, am păstrat proiectele din România în paralel cu ședrea mea în India, iar pe parcurs am început să muncesc și acolo”, a mărturisit românca.

CITEȘTE ȘI IULIA VÂNTUR SE BUCURĂ DE TIMPUL PETRECUT ÎN ROMÂNIA! CE I-A LIPSIT CEL MAI MULT: „LUCRUL PE CARE NU L-AM FĂCUT DE ANI DE ZILE.”

Iulia Vântur, foarte fericită alături de Salman Khan

Deși se știe că se iubește cu celebrul actor Salman Khan, Iulia preferă să nu vorbească depre relația ei. Cu toate astea, fosta prezentatoare TV recunoaște că este fericită și subliniază că acest lucru se datorează păcii interioare pe care o simte și nicidecum realizărilor externe.

„Sunt o persoană fericită! Nu pentru că lucrurile din jurul meu sunt extraordinare, dar cred că e mai mult de pacea aia pe care ți-o aduci în minte.”, a explicat vedeta.

VEZI ȘI IULIA VÂNTUR, DETALII DESPRE VIAȚA DIN INDIA: „NU ESTE UȘOR SĂ TRĂIEȘTI ÎNTR-O ȚARĂ ÎN CARE NU TE-AI NĂSCUT”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!