Iulia Vântur nu renunță la Salman Khan, deși se află de aproape patru luni în România „Fie ploaie, fie vânt, noi aici suntem!”

Iulia Vântur nu renunță la Salman Khan, deși se află de aproape patru luni în România „Fie ploaie, fie vânt, noi aici suntem!”

Aflată singură din luna mai în România, Iulia Vântur a ridicat semne de întrebări cu privire la relația pe care o are cu starul de la Bollywood, Salman Khan. Cu toate acestea, fosta prezentatoare continuă să dezmintă zvonurile conform cărora s-ar fi separat de actor.

Invitată în emisiunea Teo Show, vedeta a anunțat că va reveni în India curând și că are un partener înțelegător. Mai mult, fosta prezentatoare a emisiunii „Dansez pentru Tine’ a precizat, din nou, că are motive întemeiate pentru care a petrecut mai mult timp în România.

‘Fie ploaie, fie vânt, noi aici suntem! Da, mă întorc pentru că trebuie să mă întorc. Și pentru că am și treabă, intenționăm să filmăm la începutul lui august. El filmează deja. Am avut motive pentru care am fost aici și pentru care încă mai sunt aici. Și se înțelege, e înțelegător’, a precizat Iulia Vântur, despre partenerul ei, Salman Khan.

NU RATA: Iulia Vântur revine în televiziune? Vedeta a fost în vizită la PRO TV

Salman Khan are soție și copii la Dubai?!

Iulia Vântur a spus că a avut mai multe proiecte de pus la puncct în România, în timp ce iubitul ei, Salman Khan, a fost implicat în mai multe scandaluri. După ce a fost acuzat într-un dosar de înșelăciune, alături de alți câțiva membri din familie, Salman Khan a fost surprins să afle, recent, că ar avea soție și copii în Dubai.

‘Oamenii știu foarte bine că asta este o prostie. Nu știu de ce acei oameni de pe internet au postat asta. Și nu știu despre cine e vorba. Frate, toată lumea știe.

Nu sunt căsătorit. Nu am o soție. Locuiesc într-un apartament din India, unde am stat în ultimii 9 ani. Nu voi răspunde acestei persoane. Întreaga Indie știe unde locuiesc.

Această persoană chiar crede că voi da un răspuns respectuos? Frate, nu am soție’, a transmis Salman Khan, potrivit zeenews.india.

VEZI ȘI: S-au despărțit sau nu?! Ce se întâmplă, de fapt, cu Iulia Vântur și Salman Khan. Motivul pentru care vedeta se află în România de câteva luni

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
Gandul.ro
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta