L-a umplut de sânge în local! Imagini de coșmar cu saxofonistul lui Carmen de la Sălciua: 4 copci și dosar penal!

Nelu Popa, saxofonistul lui Carmen de la Sălciua, a trecut prin clipe de groază, în noaptea de joi spre vineri. Grozăvia avea să se întâmple într-un local din Câmpeni, județul Alba, unde muzicantul a fost lovit în cap cu un pahar. A ajuns la spital, apoi la Poliție, unde a depus plângere. În aceeași zi, urma să plece, alături de Carmen, în Germania, pentru un concert. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.

A crezut că va fi o mică petrecere liniștită, înainte de concertul pe care trebuia să-l susțină în Germania, alături de Carmen de la Sălciua. Avea să treacă, însă, prin momente de groază! Nelu Popa, saxofonistul cunoscutei cântărețe de muzică de petrecere, a intrat în local, alături de câțiva prieteni, iar în scurt timp s-a declanșat scandalul.

Nelu Popa, saxofonistul lui Carmen de la Sălciua, a fost lovit cu paharul în cap, într-un local, și a ajuns la spital

Saxofonistul lui Carmen de la Sălciua a ajuns plin de sânge la spital

Cineva de la masă ar fi făcut unele glume care nu i-au plăcut lui Nelu Popa, iar muzicantul a intervenit. De aici și până la scena violentă în urma căreia s-a ales cu capul spart nu a mai fost decât un pas.

Chiar victima povestește, pentru CANCAN.RO. ”Noaptea trecută, în jurul orei două, am intrat cu niște prieteni în local, la Câmpeni. Ne-am pus la masă, că ne cunoșteam toți, dar unul dintre ei era băut și, la un moment dat, când i-am zis să nu mai facă glume aiurea, mi-a dat cu paharul direct în cap.

Eu mă ridicasem de pe scaun și a crezut că vreau să-l bat”, spune Nelu Popa.

(CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA ȘI MARIAN CORCHEȘ AU PLECAT, DIN NOU, ÎN VACANȚĂ. CUM AU FOST SURPRINȘI ÎN AVION)

Avea să ajungă la spital, unde a fost cusut. ”Prietenii m-au dus la spital, am fost cusut, patru copci, apoi am mers la Poliție, am depus plângere. Azi dimineață am mers la legist, am scos certificatul medico-legal. Îl știu pe agresor, că acolo am crescut, orașul e mic, ne știm.

Acum mergem în Germania cu formația, sunt în aeroport, în Sibiu, plecăm cu toții. Acum sunt OK”, a mai spus Nelu Popa, de pe aeroportul din Sibiu.

”Noi ne-am întâlnit abia azi dimineață în aeroport, Nelu, na, e colegul meu și e în stare bună, astfel încât să poată să susțină concertul pe care-l avem noi în Germania.

Problemele se vor rezolva probabil după ce ne întoarcem acasă, nu știu. Cert e că Nelu e în stare perfectă pentru a putea susține concertul”, a intervenit și Carmen de la Sălciua.

Carmen de la Sălciua, alături de trupa ei, pe aeroportul din Sibiu, gata de îmbarcare cu destinația Germania (Foto: CANCAN.RO)

Cine este Nelu Popa, saxofonistul lui Carmen de la Sălciua

Carmen de la Sălciua și saxofonistul Nelu Popa au pornit împreună la drum în urmă 13 ani, iar acum este unul de oamenii de bază din echipa ei. „E bine să ai alături de tine oameni cu o energie pozitivă. Am avut norocul să întâlnesc oameni ce mi-au fost alături. Am luat de la fiecare ce a fost mai bun. Cel mai mare impact asupra mea l-a avut Carmen de la Salciua. Mi-a plăcut întotdeauna felul ei de a fi, respectul pe care îl are pentru publicul lui, seriozitatea cu care își tratează meseria de artist.

M-am lansat în muzica alături de ea. Am început să studiem împreună. A fost foarte greu la început. Nu aveam bani să mergem în studiouri, să înregistrăm piese și să demonstrăm că suntem talentați. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Îmi amintesc că orice bănuț pe care îl câștigam la petreceri mai micuțe și locale îl investeam în clipuri și în melodii. Au fost vremuri grele, dar ne-au ajutat la dezvoltarea noastră ca artiști… 

(NU RATA: CUM ÎI PUNE LA PUNCT CARMEN DE LA SĂLCIUA PE CEI CARE O „PUN LA ZID”. „FANII” I-AU REPROȘAT CĂ NU A SALVAT CĂSNICIA IUBITULUI EI)

A meritat tot efortul depus de-a lungul anilor! Pe această cale țin să-i mulțumesc lui Carmen pentru toată încrederea acordată. Vreau să-i mulțumesc pentru tot ce am reușit să construim împreună în cariera muzicală”, sunt cuvintele lui Nelu Popa despre celebra cântăreață.

Nelu Popa a avut, de-a lungul carierei, și alte colaborări de succes, cu Lena Miclăuș și cu Puiu Codreanu. Chiar de curând a lansat o melodie cu ultimul, intitulată „Pe pat de bani”.

Recent, cântărețul a reușit performanța în mediul online. Este singurul saxofonist din România care a ajuns în trending pe Youtube cu o melodie 100% instrumentală. „Manea sax” se află pe locul 25, o premieră având în vedere că astfel de melodii, cântate doar la instrumente, nu-și fac loc în topurile din mediul online.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea