Laura Cosoi a revenit în Iași, unde a petrecut câteva zile alături de familie, iar experiența a readus la suprafață amintiri puternice legate de părinții săi, care nu mai sunt în viață.
Vedeta a publicat mai multe imagini de colecție cu mama sa și a vorbit despre impactul pe care aceasta l-a avut atât în viața ei, cât și asupra celor din jur.
„M-am întors de la Iași răvășită de amintiri și de dor. Am deschis cutia cu lucrurile mamei și am rămas acolo o vreme. Chiar și acum, după atâția ani, totul miroase la fel. Pentru câteva clipe, am avut senzația că timpul s-a oprit și că ea este din nou aproape.”, a scris Laura Cosoi.
Laura Cosoi, răvășită de amintiri după ce a ajuns în casa mamei sale
Mesajul actriței a continuat cu o descriere a mamei sale și a activităților pe care aceasta le-a desfășurat de-a lungul anilor.
„Este greu să te întorci acasă când părinții nu mai sunt. Locurile sunt aceleași, dar oamenii care le dădeau sens lipsesc. Mama a fost o femeie înaintea vremurilor ei. Campioană națională la gimnastică ritmică în anii ’70, apoi o Jane Fonda a României, cu gimnastica de la matinalul TVR. În anii ’90 a deschis prima ei sală de aerobic, o școală de modele, organiza cursuri de bune maniere și a înființat prima școală de dans sportiv din Moldova. Avea mereu idei și, mai ales, curajul să le transforme în realitate.”, a spus Laura Cosoi.
Vedeta a rememorat apoi felul în care mama sa era percepută de cei din jur și valorile pe care le-a promovat.
„Dar, dincolo de toate realizările ei, eu îmi amintesc mai ales felul în care îi făcea pe oameni să se simtă. Avea ceva magnetic. O combinație de grație, eleganță, libertate și o bucurie de a trăi pe care o transmitea celor din jur. Vorbea deschis despre corp, intimitate, feminitate, despre respectul de sine și despre libertatea de a fi cine ești.”, a mai spus Laura Cosoi.
În încheiere, actrița a ales o comparație simbolică pentru a descrie personalitatea mamei sale.
„Mama este Venus. Zeița iubirii și a frumuseții, dar și planeta aceea luminoasă, fierbinte, care se rotește invers față de majoritatea celorlalte. Așa era și mama. Avea lumină, pasiune și curajul să meargă în direcția ei, chiar și când lumea mergea în sens opus. Nu credea că există un singur fel de a fi femeie.”, a fost mesajul postat de Laura Cosoi pe Facebook.
CITEŞTE ŞI: Laura Cosoi e sportivă și are un ten perfect după al cincilea copil!
Laura Cosoi a fost ținta unei înșelătorii. Imaginea vedetei a fost utilizată fără acordul ei