Cătălin Cazacu a dezvăluit, pentru CANCAN.RO, când își va deschide porțile restaurantul din Zanzibar, un proiect în care este implicat și Cătălin Scărlătescu. Fostul prezentator pune la cale un eveniment ca în filme pentru românii care vor ajunge pe insula exotică, iar pregătirile sunt deja în toi.
Fostul prezentator are treabă serioasă, iar la începutul lunii noiembrie se va îmbarca spre insulă, unde îl așteaptă containerele cu tot ce au trimis din România pentru noul restaurant. Și, din câte a povestit, nu s-au zgârcit la detalii: au pregătit totul până la ultimul tacâm și ultimul șervețel.
Ținta este ca localul să fie inaugurat la sfârșitul lunii noiembrie, iar Revelionul să fie primul mare test pentru afacerea celor doi. Cazacu a spus că sunt deja mulți oameni care vor să petreacă românește în Zanzibar. Așadar, planul e clar: mâncare, muzică și distracție pentru cei care vor să treacă în noul an departe de ger, dar fără să renunțe la atmosfera de acasă.
„La începutul lunii noiembrie, o să plec în Zanzibar. Atunci vor ajunge și containerele. Am trimis din România absolut totul, de la furculițe, cuțite și șervețele până la muzică, absolut tot. Noi doar mergem acolo, asamblăm și îi dăm drumul. Sper ca la sfârșitul lunii noiembrie să deschidem, dar 100% vom petrece românește de Revelion în Zanzibar, anul acesta. Sunt deja mulți oameni care își doresc să vină la noi”, a spus Cătălin Cazacu pentru CANCAN.RO.
Iar surprizele nu se opresc la restaurant. Proiectul va include și spații de cazare, astfel că turiștii vor putea să-și prelungească șederea și să transforme o simplă ieșire la masă într-o vacanță în toată regula. Rămâne de văzut cum va arăta inaugurarea, dar Cazacu și Scărlătescu nu par să fi plecat la drum cu planuri mici!
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FFotoJet-2026-10-12T134509.946.jpg)
Cătălin Scărlărescu și Cătălin Cazacu. Sursa Social media
Cazacu nu se ocupă doar de afaceri și planuri exotice, ci are de gestionat și provocările vieții de tată. Fiul său, Andrei, în vârstă de 15 ani, a intrat serios în febra adolescenței: are iubită și pleacă deja în vacanțe alături de ea. Iar Cazacu? Stă cu ochii pe situație și speră să nu fie promovat prea curând la rangul de bunic.
Fiul lui Cătălin Cazacu și-a făcut iubită!
Cazacu a povestit că are o relație extrem de apropiată cu fiul său și că cei doi se înțeleg mai degrabă ca frații decât ca un părinte și copilul lui. Fac multe lucruri împreună, ies inclusiv în club, iar pasiunea pentru motociclism pare să fi fost transmisă mai departe. Fostul prezentatorul a mărturisit că juniorul a ajuns să aibă rezultate mai bune decât el!
„Viața de tată de adolescent este ca viața de tată adolescent. Sper să nu fiu și bunic adolescent, pentru că fiul meu are iubită și pleacă împreună cu ea în vacanțe. Nu știu dacă îmi calcă pe urme, dar practică motociclismul și are rezultate mai bune decât am avut eu. Am noroc: avem o relație de frați, nu de tată și fiu. Ieșim și la club împreună, facem multe lucruri împreună”, a mai povestit el.
Cu un adolescent în casă, Cazacu a ajuns să privească diferențele dintre generații cu mai multă înțelegere. În loc să-i judece pe tineri pentru felul în care trăiesc, fostul prezentator consideră că schimbările sunt firești. Cu alte cuvinte, vremurile se schimbă, iar părinții trebuie să accepte că adolescenții de astăzi nu vor repeta la indigo viața celor de ieri.
„Cred că fiecare generație evoluează într-o altă direcție. Dacă părinților noștri li se părea anormal ceea ce făceam noi, nouă ni se pare anormal ceea ce fac cei din noua generație. Nu cred că există ceva greșit sau bun. Cred că există doar diferențe, ceea ce nu este un lucru rău”, a afirmat Cazacu.
„E bine să înveți din greșeli”
Dacă despre restaurant, Revelion și fiul său a povestit fără ocolișuri, când vine vorba despre viața amoroasă, Cătălin Cazacu a păstrat misterul. Fostul prezentator nu a dezvăluit dacă există o nouă femeie în viața lui și nici dacă și-a găsit marea dragoste. A lăsat însă de înțeles că nu mai vrea să trăiască uitându-se în oglinda retrovizoare.
„Nu poți să ai viitor dacă nu ai uitat de trecut. Există un motiv pentru care, la mașină, parbrizul este mai mare decât oglinda retrovizoare. E bine să înveți din greșeli și să mergi înainte”, a declarat Cazacu.