Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: ”Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră”

Cine este marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu / sursă foto: capturi video YouTube

Un artist celebru în vârstă de 44 de ani se află pe lista marilor absenți de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Acesta ar fi trebuit să susțină un moment la priveghiul „Stăpânului Moldovei”, însă nu s-a afișat. Deși toți s-au mirat că nu l-au văzut, cântărețul a explicat, pe internet, motivul pentru care nu a reușit să ajungă, în aceste zile, la evenimentul funerar. Detaliile se află mai jos, în articol.

Florin Salam se numără printre marii absenți de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. „Regele Manelelor”, deși ar fi fost așteptat la evenimentul funerar, se află în imposibilitatea de a se afișa, deoarece trebuie să își onoreze anumite evenimente programate anterior.

Printre cei care s-au afișat la priveghiul celebrului interlop, de la Iași, se numără Tzancă Uraganu, Narcis și Ștefan de la Bărbulești, dar și Costel Biju, Cristi Nucă. „Regele Manelelor” a transmis un mesaj pe rețelele de socializare prin intermediul unui videoclip încărcat de Tzancă Uraganu, finul lui. Cântărețul a susținut faptul că nu poate ajunge la funeraliile sportivului. Mai înainte, a transmis mesaje de condoleanțe.

„Vă salut prietenii mei, salut toată România. O să trec direct la subiect. Am un anunţ cu dor şi durere în suflet vizavi de o persoană care să-i fac eu o prezentare e prea puţin pentru că omul este, nu a fost, este şi va rămâne un nume cu putere, respect, curăţenie şi cuvintele mele sunt prea mici. Este vorba despre Costel Corduneanu, fratele meu mai mare, cumătru meu, sărut mâna la copiii lui şi fraţii lui”, a rostit Florin Salam, într-un videoclip pe Tik Tok.

Vezi și CARE ERA, DE FAPT, RELAȚIA DINTRE COSTEL CORDUNEANU ȘI FLORIN SALAM. CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTRE „STĂPÂNUL MOLDOVEI” ȘI „REGELE MANELELOR”

Motivul pentru care Florin Salam este marele absent de la funeraliile lui Costel Corduneanu

Pentru că telefoanele mobile ale artistului sunt la Poliție, a decis să transmită mesajul prin intermediul contului lui Tzancă Uraganu. Florin Salam susținea că nici la înmormântare nu ar fi putut veni, deoarece are de onorat mai multe nunți. Artistul a mai precizat faptul că dacă înmormântarea lui Costel Corduneanu ar fi avut loc la București, ar fi putut să își „rupă” o jumătate de oră din timp pentru a veni.

„Eu nu am telefoane, eu le am la Poliţie de vreo lună din cauza unor situaţii pe care le-am avut pe cap. Totul se va rezolva. Multă lume de la înmormântare dau sfaturi şi vorbesc în dezavantajul meu. Nu am teamă de nimeni. Vorbesc despre familia Corduneanu cu respect. Îmi cer scuze că nu am putut și poate nu o să ajung nici mâine, pentru că am nunţile, 3-4 pe zi, ştiţi că au fost probleme cu cei care au semnat.

Am fost la poliţie, nu mai am cum să încurc nicio nuntă, nu-mi mai doresc să supăr pe nimeni și să am probleme. Înţelegeţi-mă vă rog, fraţii mei. Sunt la durerea voastră, vă iubesc, vă respect, Dumnezeu să-l ierte pe Costel Corduneanu. El ne-a ajutat, spun sărut mana şi în momentul ăsta. Sunt emoţionat şi agitat. Sunt unele persoane care spun că eu nu vreau să vin. Nu e adevărat, sunt numai pe drumuri. Mi-am luat familia cu mine că nu am timp să stau cu ei la masă.

Am respect de familia asta, nu va mai luaţi după cei care spun că nu vreau să vin. Nu am cum să nu mă duc la nunţi, dar e la Iaşi. Dacă era în București, poate puteam să fug, jumătate de oră. Dar nu am cum să mai încurc nicio nuntă. Îmi pare rău de durerea voastră”, a mai transmis Florin Salam.

Vezi și TABLOURI CU MESAJE SFÂȘIETOARE LA CĂPĂTÂIUL LUI COSTEL CORDUNEANU! JALE ȘI SUFERINȚĂ: ”LACRIMILE NU NE AJUNG”

De altfel, Florin Salam pregătește o piesă specială în memoria lui Costel Corduneanu. Totodată, a susținut că poartă o durere în suflet, după ce a aflat că celebrul interlop nu mai este în viață.

„Am sunat la studio, am pregătit să-i fac o melodie. Vă rog să mă credeţi. Am făcut asta cu durere în suflet. Nu mă interesează de cine îmbârligă familia asta să creadă că eu nu vin, că am eu am rea-voinţă. Nu există așa ceva, vă rog să mă credeţi. Vă respect familia Corduneanu. Vă iubesc şi sunt la durerea voastră cu sufletul”, a continuat „Regele Manelelor”.

Sursă foto: capturi video YouTube – Silidor Salam

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!