Mesajul emoționant al lui Mihai Morar: ”Trăiți în dragoste și părințenie. Cât mai puteți”

Mesajul emoționant al lui Mihai Morar: ”Trăiți în dragoste și părințenie. Cât mai puteți”
Mihai Morar, mesaj emoționant pentru părinți

Mihai Morar, realizatorul emisiunii ”Răi, da Buni”, a petrecut Sărbătorile de Paște la Baia Mare, de unde este de loc și unde se află părinții lui. El a ajuns acolo alături de soția lui și de copii. El a transmis un mesaj emoționant pentru mama și tatăl lui.

„DRAGOSTE ȘI PĂRINȚENIE. Pentru mamă și tată, centrul Universului e copilul. Pentru copil, centrul Universului e “mama și tatăl”. Expresia absolută am citit-o zilele trecute: “De fiecare dată când se naște un prunc, se mai naște un centru al Universului.” Iar acolo unde Universul își găsește punctul de sprijin, o fărâmă de lume se așează într-o Ordine, învingând Haosul. De ce vă scriu asta? Pare banal, dar toate studiile pământului spun că, indiferent de epocă sau civilizație, ADN sau educație, toți oamenii au nevoie de dragoste și apartenență. “Love and Belonging”. Absența celor două duce, inevitabil, la suferință. Oricât de frumos ar suna în engleză “love and belonging”, limba română are unul din cele mai frumose sinonime pentru “apartenență”: părințenie. Cumva, cred, Cumințenia Pământului, dacă ea mai există, pornește de la Părințenie. Și, invers, necumințenia începe cu ne-părințenia. Și apoi ne-iubirea. Dez-ordinea. Deci Haosul.

Trăiți în dragoste și părințenie. Cât mai puteți”, a scris Mihai Morar pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”