Mihai Mitoșeru, blestemat de tatăl Cristinei, logodnica care a murit în accidentul de mașină

Deși a întâlnit-o pe Noemi și s-a căsătorit cu ea, sperând că vor forma o familie frumoasă, cu cel puțin un copil, se pare că Mihai Mitoșeru nu are deloc noroc în dragoste. Unii ar spune că este din cauza accidentului suferit în anul 2000, când logodnica lui la acea vreme, Cristina, și-a pierdut viața.

Tatăl fetei decedate a aruncat un blestem greu atunci asupra lui Mitoşeru, care urma să îi devină ginere peste câteva luni. “Să faci şi tu o fată, să o creşti şi să vină unul ca tine şi s-o omoare!”. Prezentatorul TV își dorește foarte mult copii, însă nu poate să se bucure de rolul de tată.

Oana Zăvoranu a recunoscut relaţia cu Mihai Mitoșeru

Mihai Mitoșeru și Oana Zăvoranu au încercat să aibă o relație acum câțiva ani. Cei doi au recunoscut târziu acest lucru, dar au dezvăluit adevărul despre lucrurile care i-au legat…

“Ne-am cunoscut în 2001. Mitoșeru s-a dus și acasă la Mărioara în calitate de curtezan… A fost o iubire platonică. Ba eram eu leșinată după el, ba el după mine. Ba îi căutam eu compania, mi-am făcut și abonament la sala la care mergea el, ba el… dădea tare piesa “Ochii tai – Holograf”, în mașină, să aud eu, melodia noastră… și tot așa”, a povestit Oana Zăvoranu.

“Când am terminat programul am rămas cu Oana. Am stat 6 ore în mașină, ne-am pupat, ne-am certat, ne-am bătut și am decis să ne căsătorim. Decizia a durat câteva minute, după care am stabilit să nu mai facem pasul, am rămas în relații, ne-am mai văzut apoi câteva săptămâni după care… iar nu ne-am mai vorbit”, a povestit Mihai Mitoseru.

După ce s-au despărțit, cei doi nu și-au mai vorbit vreme de câțiva ani, iar Oana a afirmat că s-a cuplat cu Pepe pentru a-l face gelos pe Mihai.

„M-am combinat cu Pepe ca să îl oftic pe Mihai”, a dezvăluit Oana Zăvoranu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!