Mihai Trăistariu s-a iubit cu o tânără de 20 de ani: ”Eu păream pe lângă ea ca un tată”

Mihai Trăistariu s-a iubit cu o tânără de 20 de ani: ”Eu păream pe lângă ea ca un tată”
Mihai Trăistariu a avut o relație cu o tipă de 20 de ani Sursă foto: Instagram.com

Cântărețul Mihai Trăistariu este în vârstă de 42 de ani, iar cea mai recentă relație a sa a durat doi ani și a fost cu o domnișoară care avea doar 20 de ani. Acesta nu se ascunde niciodată când vine vorba de viața sa personală și este pe cât se poate de sincer.

Mihai Trăistariu este de aproape un an de zile singur, însă nu disperă. El este convins că își va găsi jumătatea, deși a avut multe relații serioase care nu s-au încheiat cu bine și au dus către despărțire. A avut alături de el multe femei, iar lucrul cel mai neașteptat a fost că s-a iubit și cu o fată care era cu 21 de ani mai tânără ca el.

CITEȘTE ȘI: LA CE AR RENUNȚA MIHAI TRĂISTARIU CA SĂ-ȘI GĂSEASCĂ IUBITĂ. SPUNE CĂ S-A MATURIZAT ȘI E PRETENȚIOS, DAR N-AR FACE CRĂCIUNUL SINGUR

Ce spune Mihai Trăistariu despre femeile care au făcut parte din viața lui

Cântărețul a oferit un interviu pentru impact.ro, iar acolo a vorbit și despre relațiile pe care el le-a avut de-a lungul anilor. Acesta a crezut de multe ori că și-a găsit jumătatea, însă s-a înșelat de fiecare dată.

”Am avut senzația că am întâlnit de mai multe ori iubirea vieții mele, jumătatea mea! Am rămas însă doar cu senzația, fiindcă iubirea a venit și a plecat. Am trecut de 40 și de la 18 ani pot spune că m-am îndrăgostit de mai multe ori.

Am avut 11 sau 12 relații cu impact major, pentru mine. Și de cel puțin trei ori le-am spus iubitelor de atunci. Am avut senzația că mi-am găsit perechea. Dar nu o găsisem, de fapt! Am avut relații și de șapte ani, și de patru ani, și de trei.”, a povestit Mihai.

Mihai Trăistariu: ” Avea doar 20 de ani și eu păream pe lângă ea ca un tată”

Se pare că ultima relație de iubire a lui Mihai a fost cu o tânără în vârstă de doar 20 de ani. Acesta și-a dat seama că a făcut o greșeală și că ar trebui să iasă cu fete de vârsta lui sau cel puțin să nu mai existe o diferență chiar atât de mare.

”Cea mai recentă a durat doi ani, s-a încheiat în ianuarie 2021, dar era prea mică. Avea doar 20 de ani și eu păream pe lângă ea ca un tată. Era greșită abordarea mea! Am realizat că trebuie să mă resetez și să caut o fată de vârsta mea, de 30 sau 35 de ani, care să aibă aceleași gânduri și țeluri ca mine.

Sunt sigur că o să-mi găsesc jumătatea. Nu disper! De căutat sunt căutat, așa că nu mă descurajez. Sunt convins că ce e al meu e pus deoparte și jumătatea mea o să apară cândva!”, a mai declarat cântărețul Mihai Trăistariu.

VEZI ȘI: MIHAI TRĂISTARIU VREA SĂ-ȘI CLONEZE MAMA. MOTIVUL HALUCINANT AL ARTISTULUI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!