Moment emoționant la ziua Andrei Măruță. Radu Ciucă nu se aștepta la surpriza pregătită de Cătălin

Sâmbătă, 23 august, a avut loc petrecerea cu ocazia zilei de naștere a Andrei. Artista a „schimbat prefixul” și a pus de un eveniment grandios, cum rar s-a mai văzut. 

Andra a împlinit 40 de ani, ocazie cu care a pus de o petrecere fastuoasă. De la mic la mare, familia Măruță s-a adunat pentur a-i fi alături artistei în această zi specială. Alături de ei au venit prietenii apropiați, familia și numeroși artiști din România, printre care Holograf, Vlăduța Lupău, Leo de la Roșiori, 3 Sud Est, Sorin Brotnei, Mario Fresh, chef Sautner Alexandru și mulți alții.

„Astăzi îmi sărbătoresc viața. Nu doar anii, ci tot ce au adunat ei în sufletul meu. Sunt recunoscătoare pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru omul care îmi este alături de 20 de ani și pentru cei 18 ani în care am învățat, împreună, ce înseamnă o căsnicie adevărată.

Vă mulțumesc tuturor pentru urări, pentru iubire și pentru fiecare gând bun. Le primesc cu inima plină. La final, cele mai mari daruri nu sunt lucrurile pe care le strângem, ci oamenii pe care îi avem lângă noi. Iar eu mă simt cu adevărat binecuvântată.”, a scris Andra pe rețelele de socializare.

Dublă aniversare la petrecerea Andrei

Ca parte din echipa lor, Radu Ciucă nu avea cum să lipsească dintr-o asemenea zi specială în familia Măruță. Pentru că este considerat fratele de suflet al celor doi, Cătălin Măruță a reușit să îl surprindă total, transformându-l din invitat în sărbătorit.

Puțin după miezul nopții, Cătălin Măruță l-a transformat din invitat în sărbătorit, urându-i „La mulți ani”, schiar pe scenă. Vizibil surprins și emoționat, Radu Ciucă a urcat pe scenă și le-a făcut prietenilor săi o declarație plină de recunoștință.

Măruță: Radu vrea să vă spună ceva de ziua lui. Este momentul tău acum.

Radu Ciucă: Nu eram pregătit pentru asta. Vă mulțumesc și vă iubesc, pe voi doi mai ales. Vă mulțumesc pentru faptul că fac parte din familia voastră.

Andra: Este fratele nostru.

Radu Ciucă: Vă mulțumesc pentru tot ceea ce mi se întâmplă mie astăzi, pentru că tot ceea ce mi se întâmplă este datorită vouă (n.r. Cătălin și Andra).

Cătălin Măruță, mesaj emoționant pentru Andra

Cătălin Măruță și-a serbat soția cu un mesaj plin de emoți. El și-a amintit de clipa în care a cunoscut-o și și-a exprimat recunoștința pentru anii petrecuți împreună, dar și pentru toate realizările adunate în tot acest timp.

„Astăzi este despre tine, iubirea mea. Despre femeia pe care am întâlnit-o acum 20 de ani și pe care, de atunci, o aleg în fiecare zi. Despre soția mea de 18 ani, despre mama copiilor noștri și despre omul alături de care am construit tot ce avem mai de preț: familia noastră. Am trecut împreună prin bucurii, încercări, visuri împlinite și momente care ne-au făcut mai puternici.

Ne-am schimbat, am crescut, dar am rămas noi. Dacă aș lua-o de la început, te-aș căuta tot pe tine. Și te-aș alege din nou, fără să schimb nimic din drumul care ne-a adus aici. La mulți ani, Andra mea! La mulți ani nouă! Te iubesc”, este mesajul transmis de Cătălin Măruță pentru soția sa, Andra.

 

Andra Măruță a împlinit 40 de ani! Ce surpriză i-au pregătit Cătălin Măruță și copiii vedetei de la Pro TV

Antena 1 a făcut anunțul oficial despre emisiunea lui Cătălin Măruță. Când începe ”Furnicuțele” fără Denise Rifai? Primele imagini

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!