Vlăduța Lupău, la înălţime! Artista a venit cu elicopterul la aniversarea Andrei Măruţă

Vlăduța Lupău a avut o prezență spectaculoasă la aniversarea Andrei Măruță, alegând un mod de transport care a atras imediat atenția tuturor invitaților.

În timp ce majoritatea participanților au sosit în automobile scumpe, artista a preferat varianta aeriană și a ajuns la eveniment cu un elicopter, detaliu care a transformat intrarea ei într-un moment comentat intens.

Vlăduța Lupău, la înălţime!

Petrecerea organizată de Andra cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani a reunit prieteni apropiați și colegi de breaslă, iar Vlăduța Lupău, una dintre cele mai apropiate persoane din viața cântăreței, nu putea lipsi.

Artista a renunțat la mașinile de lux pe care le are acasă, în Cluj-Napoca, și a optat pentru un zbor scurt alături de soțul ei, Adi Rus, aterizând direct în Snagov, locul în care se desfășura petrecerea.

Apariția lor a fost întâmpinată cu entuziasm de Andra, care i-a îmbrățișat imediat și le-a mărturisit cât de mult îi apreciază. După noaptea petrecută alături de prieteni și artiști care au întreținut atmosfera, printre care și Leo de la Roșiori, Vlăduța Lupău s-a întors acasă luni dimineață, cu un avion de linie de pe aeroportul Otopeni.

Artista a venit cu elicopterul la aniversarea Andrei Măruţă

Ziua Andrei a început cu un mesaj emoționant din partea soțului ei, Cătălin Măruță, care i-a transmis public o declarație de dragoste cu ocazia aniversării. Prezentatorul a rememorat anii petrecuți împreună și i-a dedicat un text care a atras atenția fanilor:

”Astăzi este despre tine, iubirea mea. Despre femeia pe care am întâlnit-o acum 20 de ani și pe care, de atunci, o aleg în fiecare zi. Despre soția mea de 18 ani, despre mama copiilor noștri și despre omul alături de care am construit tot ce avem mai de preț: familia noastră. Am trecut împreună prin bucurii, încercări, visuri împlinite și momente care ne-au făcut mai puternici. Ne-am schimbat, am crescut, dar am rămas noi. Dacă aș lua-o de la început, te-aș căuta tot pe tine. Și te-aș alege din nou, fără să schimb nimic din drumul care ne-a adus aici. La mulți ani, Andra mea! La mulți ani nouă! Te iubesc”, a scris Cătălin Măruță pe Instagram.

CITEŞTE ŞI: Zi specială în familia Vlăduței Lupău. Iair a împlinit 4 ani și a avut parte de o surpriză

Cum arată casa din Maramureș în care a copilărit Vlăduța Lupău! Locuința bunicilor era locul preferat al cântăreței: „Nu am vândut-o și nici nu o voi vinde”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Click.ro
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Gandul.ro
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare